Castingul pentru sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii” este oficial deschis, oferind șansa de a deveni ispită sau de a participa ca un cuplu în cel mai intens test al fidelității.
După încheierea sezonului 8 al emisiunii „Insula Iubirii”, prezentat de Radu Vâlcan, producătorii show-ului difuzat la Antena 1 au dat startul castingului pentru sezonul 9. Cei interesați să participe fie ca ispită, fie ca parte dintr-un cuplu, sunt invitați să se înscrie la casting și să parcurgă mai mulți pași pentru a intra în cel mai provocator show de testare a fidelității.
Cum te poți înscrie la „Insula Iubirii”?
Înscrierile se fac online, pe platforma casting.a1.ro, unde există o rubrică specială dedicată emisiunii. Aici, aspiranții la statutul de concurenți sau ispite sunt întâmpinați cu mesajul: „Intens, real și revelator. Te provoacă și îți arată adevărul. Insula Iubirii este paradisul celui mai dur test al fidelității! Tentație versus relație. Înscrie-te la casting!”.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Castingul pentru Insula Iubirii 2026 a început. Cum poți deveni ispită în cel mai urmărit show
- Surprize incendiare la Insula Iubirii 2025! Cine sunt ispitele care vor testa relațiile concurenților?
- Olimpia Melinte, în rolul principal într-un nou film italian: Làstima
Pașii pentru a deveni concurent la „Insula Iubirii”
-
Completarea datelor personale: Veți fi nevoit să oferiți informații precum numele, prenumele, data nașterii, sexul, înălțimea, adresa de e-mail, numărul de telefon, starea civilă, ocupația, precum și linkurile către profilurile de Facebook și Instagram.
-
Rolul pentru care aplici: Este necesar să specificați dacă aplicați pentru rolul de ispită sau ca parte a unui cuplu.
-
Întrebări suplimentare: După completarea datelor de bază, veți răspunde la o serie de întrebări: „Ai mai participat la alte emisiuni?”, „Descrie-te în 5 cuvinte! Calități și defecte”, „Care sunt hobby-urile tale?”, „Descrie partenerul ideal pentru tine”.
-
Videoclip de prezentare: Un videoclip scurt, dar sugestiv, poate face diferența în procesul de selecție, oferindu-le producătorilor o imagine mai clară asupra personalității tale.
-
Trimiterea aplicației: După ce toate informațiile și materialele sunt completate și încărcate, aplicația este trimisă pentru evaluare.
Atenție la contractul de participare
Participarea la „Insula Iubirii” vine cu un set strict de reguli, reflectate în contractele semnate de concurenți. Sebastian Dascălu, un fost concurent al emisiunii, a dezvăluit că producătorii au fost foarte stricți în ceea ce privește respectarea clauzelor contractuale. Orice abatere ar putea atrage amenzi consistente, unele clauze prevăzând penalizări de până la 300.000 de euro.
„M-a speriat când mă plimbam pe plajă cu Oana și știam că sunt anumite cadre finite de filmare. Când m-am întors, producătorii mi-au spus: Ai citit contractul? Dacă se va mai repeta… era o sumă mare pe care trebuia să o plătesc”, a declarat Sebastian Dascălu.
Sursă foto - xiSerge / Pixabey