Cea de-a doua ediție a Unforgettable Festival, cel mai mare amfiteatru cultural al României, a adus împreună peste 60.000 de spectatori într-o experiență muzicală care a depășit granițele unui simplu concert. Timp de trei zile, Piața Constituției s-a transformat într-un spațiu al emoțiilor și al marilor întâlniri artistice, unde vocile legendare ale lumii au cântat pentru un public care a arătat, încă o dată, ce înseamnă respectul pentru cultură.
Pe scena principală au urcat Andrea Bocelli, care a transformat seara de vineri într-o sală de operă în aer liber pentru peste 20.000 de oameni, José Carreras & Katherine Jenkins, într-un recital de rafinament și eleganță, Gheorghe Zamfir, sărbătorit în concertul omagiu „Celebrating Zamfir”, împreună cu maestrul dirijor Daniel Jinga și invitații săi, precum și artiști din generații diferite, de la Nikos Vertis, care a cântat două ore alături de public, chiar și sub ploaie. până la Subcarpați Symphonic și Loreen, artista dublu câștigătoare Eurovision. Toți au demonstrat că Unforgettable Festival nu este doar un eveniment muzical, ci un dialog între culturi, genuri și generații.
Publicul a fost, ca de fiecare dată, eroul principal. Mii de oameni au cântat și au dansat împreună, demonstrând un spirit civic și o solidaritate de mare anvergură. Fără ei, acest festival nu ar exista, iar prezența lor constantă și entuziastă rămâne cel mai important succes al evenimentului.
Succesul acestei ediții a fost posibil datorită partenerilor și sponsorilor care au susținut cultura și muzica live la cel mai înalt nivel. Banca Transilvania a oferit publicului beneficii exclusive și sistemul de plată digital al festivalului, în timp ce Peroni a adus în mijlocul Bucureștiului atmosfera autentică italiană. Spiritul inovației a fost susținut de Naga, mobilitatea de Țiriac Auto și Onlux Prive, iar zona ULTRA VIP a fost semnată de LOFT, oferind o experiență de ospitalitate la cel mai înalt nivel.
Siguranța a fost prioritară, asigurată de Generali și Sas Security, iar experiența gastronomică a fost completată de prezența Domino’s, Maestro și a zeci de food trucks. Transportul publicului a fost facilitat prin colaborarea cu BlackCab, iar călătoriile internaționale prin Happy Tour. Ospitalitatea de nivel înalt a fost oferită de Marriott, iar TVR a adus în festival un concept unic prin Timeless Stage, cu muzică și arhivă vizuală ce au completat experiența culturală.
Întregul eveniment a fost posibil prin sprijinul Primăriei Municipiului București prin CREART, Primăriei Sectorului 5 și Apa Nova, dar și datorită colaborării strânse cu toate autoritățile implicate. Fără ei, acest festival nu ar fi putut atinge asemenea dimensiuni și, mai ales, fără niciun incident raportat.
În cuvintele fondatorului festivalului, Radu Fornea:
„Mesajul meu este despre o misiune pe care o avem cu toții: să nu uităm și să ne păstrăm aceste repere morale și culturale, aceste valori care ne definesc și ne fac să fim cine suntem. Și pentru asta vă mulțumesc. Sunteți publicul pe care oricine și l-ar dori într-un festival. Vă mulțumesc din suflet că urmați acest vis!”
Unforgettable Festival a demonstrat că România are un public și o comunitate culturală la cel mai înalt nivel. Iar povestea continuă: Unforgettable Festival 2026 va avea loc pe 5–6 septembrie, iar primele abonamente în regim Pre-Sale sunt deja disponibile pe www.unforgettablefestival.com și în rețeaua iabilet.ro.
Unforgettable Festival 2026: The Next Chapter