Ajuns la cea de-a 25-a ediție, Festivalului Concurs al Soliştilor de Muzică Populară Slovacă „Cez Nadlak je...” se va desfășura la Nădlac, în perioada 25–28 septembrie 2025, adunând artiști și iubitori ai tradiției slovace din țară și din străinătate.
Tenorul de origine slovaco-germană Ştefan von Korch, cunoscut publicului pentru interpretările inconfundabile ale partiturii sale din Carmina Burana, multiplele roluri de operă şi concertele din stagiunea Musical Extravaganza, este invitat pe 28 septembrie în ediţia jubiliară cu numărul 25 a Festivalului Concurs al Soliştilor de Muzică Populară Slovacă „Cez Nadlak je...” Solistul îşi reafirmă astfel legătura cu moștenirea culturală slovacă și cu prima sa afinitate artistică: muzica populară.
Tenorul Ştefan von Korch detaliază: „De acest festival se leagă începuturile mele în muzică. Aici am făcut unii dintre primii pași, care au fost răsplătiți prin bunăvoința juriului cu premii ce m-au motivat să îmi cultiv vocația care m-a purtat apoi de la muzica populară, slovacă şi românească, la cea de operă. Îmi face deosebită plăcere să fiu din nou pe scena din Nădlac, de data aceasta ca invitat şi interpret al unei piese, de o sensibilitate aparte, în limba mea maternă, cea slovacă. Vă aștept să ne bucurăm de muzica și tradiția slovacă împreună.”
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Interviu cu tenorul ŞTEFAN von KORCH: Muzica clasică este baza tuturor muzicilor
- Tenorul Jonas Kaufmann, live la București: portretul simbolului excelenței care a redefinit opera
- Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă în America Centrală în concertele Los Tres Tenores, în noiembrie
Tenorul Ştefan von Korch, actualmente nume de succes al scenelor lirice interne şi internaţionale, a fost dublu laureat al Festivalului „Cez Nadlak je..” în perioada copilăriei, petrecute în judeţul Bihor. Participarea solistului are o importanță deosebită în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural slovac pe meleaguri românești şi conferă festivalului o notă specială, prin îmbinarea dintre muzica cultă şi tradiția slovacă autentică.
Ajuns la cea de-a 25-a ediție, Festivalului Concurs al Soliştilor de Muzică Populară Slovacă „Cez Nadlak je...” se va desfășura la Nădlac, în perioada 25–28 septembrie 2025, adunând artiști și iubitori ai tradiției slovace din țară și din străinătate. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Slovacilor din România, regiunea Arad.
- Tenorul ŞTEFAN von KORCH aduce noutăţi în stagiunea MUSICAL EXTRAVAGANZA 2025/2026
- Tenorul Octavian Ene, iubitul Danielei Nane, de urgență la spital după un accident grav în timpul repetițiilor
- CARMINA BURANA – cu tenorul Ştefan von Korch în linia solistică - în premieră în aer liber în Bucureşti, pe 17 iulie 2026