Sunt suma tuturor femeilor din viața mea

Când am născocit proiectul dedicat femeilor care ne-au inspirat, m-au trăznit toate ideile smintite din lume. Eram pe punctul să nasc din mintea mea creață un interviu cu alde Scarlett O”Hara, Hermione Granger și Samantha Carter ca să aveți până la capăt motive să mă bănuiți de vrăbii lipsă-n stol. Cum ar zice mama, când ți-o făta mintea un pui, să-mi dai și mie unul.

Așa cum o să vedeți mai jos, mi-am dat seama că nu ele au fost adevăratele mele surse de inspirație. Mai modest, mai uman și mai real, femeile cărora trebuie să le mulțumesc sunt, de fapt, cele care au fost lângă mine zi de zi, de când am deschis ochii pe lume. Mamaia Zamfira, Mamaia Maria, mama, tuși și cele două surori de suflet care îmi sunt alături de jumătate de viață, Camelia și Loredana.

Niciuna dintre ele nu o să ajungă în cărțile de istorie, niciuna dintre ele nu este ocupată să salveze lumea cu o mână legată la spate, însă pentru mine sunt cele mai importante femei din lume.

Cele câteva lecții pe care le veți găsi in clipul acesta sunt o parte infimă din toate lucrurile pe care le-am învățat de la ele pentru că, așa cum vă spuneam, ele toate sunt părți din întregul care sunt eu astăzi. Nu știu să vă scriu despre ele altfel decât cu aer de confesiune prietenească și nici nu vreau să arunc o aură de melodramă dulceagă asupra vieților lor.

Relațiile pe care le am cu fiecare dintre femeile care m-au inspirat sunt destul de lipsite de tandrețe clișeizată. Mai degraba sunt construite pe onestitate, pe respect, pe apreciere și pe recunoștință. Nu suntem pupăcioase și nici n-avem nume de alint. Eventul câte un ”făi, fată” de la mama sau mamaia și ăsta nu niciodată de bine. Începe cu făi și se termină cu morală.

Întâlnirile noastre, indiferent de formulă, arată mai mult a consiliu de război decât a gineceu. Avem o situație nasoală, ce facem cu ea? O rezolvăm. Asta este, poate, lecția comună pe care mi-au predat-o toate cele șase femei. Când viața îți scoate o buturgă in cale, nu te așeza pe ea cu lacrimile înnodate în barbă că nu o să-ți pice nimic din cer. Suflecă-ți mânecile, scuipă-n palmă, pune mâna pe topor (metaforic, desigur), sparge buturga si vezi-ți mai departe de drum. Dacă îți mai intră câte o așchie (la fel de metaforică) în piele, stai liniștită că trece.

O notă aparte în tot traseul vieții mele o face străbunica, mamaia Zamfira care a murit când aveam vreo 10 ani și de la care, conștient, n-am apucat să învăț prea multe. Am învățat, însă, din poveștile despre ea. Zamfira a lu” Graur a fost primul rebel fără cauză din viața mea.

În preajma zilei de 8 Martie, în loc de La mulți ani, vă doresc să aveți parte de o Zamfiră, o Marie, o Luminiță, o Alină, o Camelie și o Loredană ca ale mele pe care să le apreciați, să le respectați și cărora să le mulțumiți. Mai mult de atât, vă urez fiecăreia dintre voi să fiți la rândul vostru surse de inspirație pentru cei din jur, mâna de ajutor pentru femeile de lângă voi și propria voastră sursă de fericire.