Setari Cookie-uri

Plânsul vindecă și echilibrează: cum facem față crizelor și perioadelor de negație la copii

Perioada de negație apare în jurul vârstei de 2 ani, când copilul începe să își contureze personalitatea și descoperă că poate spune NU. Pentru el cele mai apropriate ființe sunt părinții/bunicii/persoanele care îl îngrijesc, în aceștia are cea mai mare încredere și în fața lor are curajul să se exprime așa cum simte. Așadar micuții vor începe să se opună dorințelor acestora, vor refuza să coopereze sau să îndeplineasca cerințele celor dragi. Și este bine așa. Iată de ce.

Perioada de negație - e sănătos să spună NU

În jurul vârstei de 2 ani, uneori și mai devreme, copilul începe să iși contureze personalitatea. Descoperă că unele lucruri îi plac și altele nu, învață să refuze, să respingă, descoperă că poate avea propria lui părere și că se poate face auzit.

Perioada de negație coincide cu dezvoltarea simțului proprietății. Este posibil ca începând de acum copilul să nu mai dorească să împartă jucăriile cu alți copii sau cu frații. De asemenea își poate însuși jucăriile celorlalți ca și când ar fi ale sale.

Tot acum pot începe tantrumurile, acele crize de furie și plâns, momente în care copiii au nevoie să fie ținuți în brațe, lăsați să plângă, înțeleși și dezmierdați. Vă recomand două cărți care ne pot ajuta să facem față cu blândețe acestor perioade.

Citește și:

Lacrimi si crize de furie - Aletha Solter

Parenting neconditionat – Alfie Kohn

Ce putem face în gestionarea tantrumurilor și perioadei de negație?

Sunt multe posibilități când vine vorba de parenting și este normal să nu reușim să rezolvăm totul de fiecare dată, e normal să nu înțelegem mereu ce se întâmplă sau pur și simplu să fim în pană de idei. Cautăm să ne informăm tot mai mult și să fim cât mai bine pregătiți. Iată câteva idei care pot fi de folos.

perioada de negatie la copii si crizele de furie

Foto prima pagina: Shutterstock By txking

Să le înțelegem plânsul celor mici

Chiar dacă sunt mici, copiii acumulează tot felul de frustrări, neputințe și emoții în fața cărora nu știu cum să reacționeze. De cele mai multe ori par să se opună unor cerințe sau activități atât de firești, încât pentru noi, părinții, situația poate deveini confuză. De exemplu refuză să se îmbrace, să se spele pe dinți, să facă baie sau să se întoarcă acasă din parc. De asemenea crizele de furie (tantrumurile) pot să apară în momente lipsite de sens. De exemplu criza poate să apară pentru că s-a îndoit paiul sau biscuitele s-a rupt. De fapt, acestea sunt fie momente de descărcare, fie momente propice pentru managementul unor emoții.

Citește și:

De exemplu copiii au nevoie să joace “jocuri de putere” unde ei să fie cei care controlează situația. Poate fi cazul când copilul fuge atunci când trebuie îmbracat sau trebuie să i se pună scutecul. Un joc de-a prinselea poate fi de mare ajutor și toată situația poate devein o scenă plină de veselie. Aceasta nu însemnă că situația va dura mai puțin, dar în loc de țipete și tensiuni vom câștiga râsete și încredere.

Totodată izbucnirea unei crize de furie de la un motiv minor poate fi semn că micuțul a acumulat frustrări și emoții negative, neavând ocazia să “le descarce”. Specialiștii în psihologia copilului ne recomandă ca în astfel de situații să verificăm dacă copilul este rănit și să îi acordăm îngrjire dacă este cazul ori să ne asigurăm că nu își face rău, să îl imbrățișăm ferm sau să îi rămânem aproape, cu dragoste și calm, câtă vreme plânge, fără a încerca să îl determinăm să înceteze plânsul (fie prin cuvinte, fie prin încercarea de a-i distrage atenția în altă activitate)[1]. Plânsul vindecă și echilibrează. Chiar dacă noi acceptăm cu greu plânsul copilului și ne-am dori să îl vedem vesel, totuși el are nevoie să plângă. Și da, vom încerca să ignorăm toate părerile celorlalți, pentru că și copiii au drepturi și trebuie să le respectăm. Dacă este posibil, ne putem retrage cu copilul într-un loc mai liniștit.

Citește și:

Să inventăm povești pentru a învinge temerile

Copiii pot avea atât de multe temeri, unele mai mari, altele mai mici.

De exemplu teama pentru periuța de dinți este des întâlnită, iar inventarea unor jocuri sau povești scurte poate fi de ajutor (de exemplu hai să prindem microbii dintre dinți sau hai să numărăm să aflăm câți dinți ai, hai să mângâiem cu periuța dințișorii etc.). Copiii pot refuza multe activități pentru că sunt noi sau le este teamă de acestea, însă jocurile pot face minuni. De exemplu dacă refuză să meargă într-o vizită această activitate poate fi jucată o vreme cu animalele de pluș.

Este destul de greu ca părinte să rămâi mereu creativ. Psihologii din lumea întreagă publică idei de jocuri și activități fie pentru dezvoltarea armonioasă a celui mic, fie cu efecte vindecătoare, de întărire a atașamentului sau modulatoare ale comportamentului.

Citește și:

Va recomand o carte plină de idei, dar și de răspunsuri: Retete de jocuri – Lawrence J. Cohen

Să le respectăm dreptul de a spune NU

Copilul poate refuza să guste un preparat, să împartă jucăria sau să îmbrace o anumită haină. Aceste refuzuri îi definesc personaitatea și nu este nevoie să se insiste pentru un răspuns afirmativ. Totuși atunci când sunt încălcate unele limite (ale siguranței de exemplu) trebuie intervenit.

Sa ne menținem fermi în fața unor reguli de siguranță și nu numai

Chiar dacă să spui NU este în regula, totuși sunt situații când comportamentul copilului poate fi periculos pentru el sau alții sau jignitor și deranjant pentru cei din jur. În aceste situații nu avem ce face, vom interveni cat mai calm, dar ferm, chiar dacă totul se va termina cu o criză de furie, explicând sincer de ce nu se poate. Aplicând reguli corecte (întotdeauna însoțite de explicație), fără a exagera (de exemplu a fi prea protectivi) și menținându-le, copiii ajung să le înțeleagă și să le respecte fără a fi nevoie de pedeapsă sau recompensă (în parentingul necondiționat acestea sunt considerate a avea efecte nocive asupra copiilor, pe termen lung).

Citește și:

Să fim sinceri cu copiii

Prinții sunt considerați tot ce este mai bun în lume de către copiii, ei așteaptă iubire, înțelegere și poftă de joacă în orice moment de la cei mari, chiar dacă părinții tocmai au venit de la muncă, sunt obosiți, bolnavi, au treabă sau pur și simplu nu au dispoziție. Totodată micuții au o imensă capacitate de a înțelege nevoia adultului și de a reține rutina. Vor ști când mama gătește, chiar dacă vin pentru două minute de îmbrățișări, vor înțelege momentul de baie al parintelui cât de cât, chiar daca vor dori să fie prezenți în aceeași cameră cu părintele, vor înțelege nevoia de a vorbi la telefon etc. Cu tote acestea vor cere scurte perioade de atenție și vor dori să ne rămână în preajmă.

Citește și:

Uneori a oferi răspunsuri sincere sau a se purta natural poate reprezenta o adevarată provocare pentru părinți. Aceștia pot folosi poveștile, amânarea sau răspunsul incomplet. Chiar dacă sunt mici, veți observa că copiii pot face foarte bine diferența între adevăr și minciună și mai ales au o memorie foarte bună, copiii (chiar dacă nu vorbesc) țin minte o explicație urmând a o pune în practiă mai târziu, spre surprinderea părinților. Este de ajutor să le vorbim sincer și cu respect.

Să le oferim des alternative

Când copilul refuză o solicitare a părintelui sau o activitate, poate fi de ajutor o alternativă sau amanarea. De exemplu daca refuză să facă baie putem spune că atunci mergem să ne jucăm cu animalele marine, dar apoi acestea vor dori și ele să facă baie și să se joace în apă alături de cel mic (rațele, peștișorii, țestoasele etc.). O tehnică sugerată de psihologi este să evităm să spunem “nu”/”nu se poate”/”trebuie” și să încercăm să spunem un fel de “da…oarecum”. Un alt exemplu: „Nu! Nu ai voie să te joci cu mingea în casă“, alternativa „Când ești în casă te poți juca cu mingea numai pe jos, de-a dura, sau poți ieși afară ca să o arunci sau să șutezi – cum preferi?“

Să folosim jocul pentru a întări conexiunea și atașamentul

Jocul cu copilul poate lua multe forme. De exemplu “prinselea” sau luptele sunt utile pentru ca cel mic să se simtă puternic și încrezător în sine; “cucu-bau”,“de-a v-ați ascunselea” sau închisul în camere (el se inchide singur și nu părinții il închid – unii copii fac astfel) este de ajutor pentru a preveni/combate anxietatea de separare; jocurile de rol (mai ales când copilul vorbește) îl ajută pe cel mic să se exprime prin intermediul unui personaj. Sunt și jocuri de descărcare emoțională. În “Jocul atașamentului” Aletha Solter oferă un exemplu foarte sugestiv: terapeutul se jucă cu o fetiță care părea tensionată, nu îi convenea nimic și refuza orice. Jocul era aproape imposibil, așadar a ieșit cu fata în curte, a luat o creangă cu care a atins fetița și i-a spus că nu ii poate lua creanga din mana. Fetița a început să tragă de crenguță, să țipe și să plângă, spunându-i adultului să ii dea creanga. Auzind așa zarvă mama fetiței a ieșit afară și a rugat terapeutul să ii dea odata creanga fetei. Cea mica, vazându-se cu creanga în mână, a pus imediat celălalt capăt în palma terapuetului, începând din nou să strige și să plângă. Copilul avea nevoie de acel joc, de acel motiv pentru a se putea descărca emoțional.

Să nu ne lăsăm afectați de cei din jur

Se întâmplă destul de des ca cei din jur să intervină atunci când copilul nostru refuză ceva sau are un tantrum. Tot ce putem face este să le refuzăm ferm, dar cu respect intervențiile celorlalți și să ne concentrăm asupra copilului nostru. Dacă este posibil, ne putem retrage într-un loc mai liniștit.

Vă invit la comentarii. Voi ce soluții ați găsit, ce exemple aveți pentru a raspunde constructiv negării sau opunerii copiilor? Cum gestionati crizele de plâns și furie ale celor mici?

Cu drag,

Iulia Maftei

Referințe:

[1] http://www.awareparenting.com/babycrying.pdf

[2] http://www.awareparenting.com/cryinginarms.htm

[3] http://www.awareparenting.com/comfort.htm

Lacrimi si crize de furie – Aletha Solter

Parenting neconditionat – Alfie Kohn

Retete de jocuri – Lawrence J. Cohen

Foto: txking/shutterstock; kisss /pixabay.com

Vizionare placuta


Descriere Iulia Maftei – Kudika.ro

 

Încă de când mă aflam pe băncile Facultății de Medicină Carol Davila, am constat că dincolo de a cunoaște știința...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.