Setari Cookie-uri

Mamicile si putinul lor timp - cateva idei de activitati

Societatea pune presiune pe noi să ne comportăm ca și cum nașterea e o binecuvântare și a fi mămici e o menire pe care am fost născute să o îndeplinim. Acest lucru nu face decât să accentueze sentimentul de vină sau rușine atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat.

Un articol de Dr Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru Clinica Hope

Slujba de mamă e printre puținele din lume în care trebuie să fii prezent 24 de ore, 7 zile pe săptămână, cu aproape nicio zi liberă și din care nu poți demisiona. Conform unui studiu american efectuat pe 2000 de mămici, acestea dedicau 98 de ore pe săptămână îngrijirii copiilor, adică echivalentul a două slujbe și jumătate cu normă întreagă. Nu e deci de mirare că un alt studiu american a descoperit că peste un sfert dintre respondenți consideră că mama lor e eroul numărul unu din viața lor. Multe persoane consideră că un copil îți dă superputeri, dar realitatea e că indiferent de cât de mult își iubesc copiii, mamele sunt și ele oameni. Asta înseamnă că deși copilul e pe primul loc, mamele nu trebuie să uite să aibă grijă de ele în puținul timp liber care le rămâne.

Societatea pune presiune pe noi să ne comportăm ca și cum nașterea e o binecuvântare și a fi mămici e o menire pe care am fost născute să o îndeplinim. Acest lucru nu face decât să accentueze sentimentul de vină sau rușine atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat. Toate prietenele și rudele noastre par să se descurce de minune, și totuși nouă ne e greu, suntem obosite, uneori exasperate și copleșite de noua responsabilitate. De fapt, cele mai mult femei aleg să ascundă dificultățile cu care se confruntă atunci când aduc pe lume un copil, formându-se un cerc vicios în care nimeni nu vorbește despre ce se întâmplă și totată lumea suferă în tăcere.

Protejate însă de anonimitatea studiilor, mămicile dezvăluie adevărul, iar cifrele vorbesc de la sine:

- 50% dintre femeile dintr-un studiu din Marea Britanie au avut probleme de natură psihologică sau emoțională în timpul sarcinii sau în primul an după naștere;

- între 50% și 90% dintre femei suferă de așa numitul „baby blues” în prima săptămână după naștere;

- una din 10 femei suferă de depresie postpartum;

- 3% dintre femei suferă de sindrom posttraumatic după naștere;

- 13% dintre femei prezintă simptome ușoare sau moderate de depresie și anxietate;

- 0,2% dintre femei suferă de psihoză postpartum;

- 43% dintre proaspetele mămici dorm 5,5 ore pe zi.

Cele mai multe mame nu discută despre aceste simptome cu apropiații sau cu specialiștii. 37% susțin că au făcut alegerea asta pentru că simțeau vină și rușine, iar 46% pentru că le era teamă că persoanele cărora se deschid o să creadă că nu sunt capabile să aibă grijă de copilul lor. Iar vina este o emoție care guvernează viața mamelor în general, nu numai când e vorba de sănătatea lor mintală. Un studiu britanic arată că 87% dintre acestea se simt vinovate în anumite momente, iar 21% se simt vinovate aproape tot timpul. Sursele vinei sunt nenumărate: faptul că muncesc, că nu sunt destul de bune, că nu petrec destul timp de calitate cu copiii, că nu au destulă răbdare, că nu le oferă tot ce e mai bun, iar lista poate continua la nesfârșit. Dacă mamele din generațiile trecute aveau o atitudine detașată față de copiii lor, în care dacă le ofereau un acoperiș deasupra capului și mâncare, era suficient, mamele de azi par determinate să fie exact opusul. Dar asta e doar o altă atitudine extremă, care nu e în beneficiul nimănui. Doar pentru că ai devenit mamă nu înseamnă că dintr-o dată toate nevoile și dorințele tale s-au anulat, ci o nouă dimensiune s-a adăugat și va trebui să găsești un echilibru între grija față de copilul tău și cea față de tine.

Iată cum poți scăpa de vină (sau măcar să o reduci):

Poartă conversații cu partenerul sau partenera ta, cu prietenii sau familia. Simplul act de a le da voce fricilor, grijilor și vinei, scade puterea vocilor din capul tău, care repetă la nesfârșit lucruri incomode. În plus, e o oportunitate să te conectezi cu alte persoane în afară de copilul tău, să primești sprijin și asigurări din partea lor.

Apelează la ajutor specialist. Uneori vina e prea adânc înrădăcinată sau acută pentru a reuși să scapi singură de ea, așa că nu te teme să ceri ajutorul unui profesionist cu experiență. Un psihoterapeut te poate ajuta nu numai să te simți mai bine, ci îți poate îmbunătăți toate aspectele vieții: poți să înveți cum să dezvolți o relație sănătoasă cu copilul tău, sau cum să gestionezi relația cu partenerul după naștere.

Ai grijă la cuvântul „trebuie”. Atunci când îți spui că trebuie să faci ceva, oprește-te și analizează cine îți spune asta de fapt și de ce. Poate fi o figură autoritară din copilărie, poate fi perfecționismul tău sau poate fi vocea partenerului. Oricine ar fi, odată ce știi cu ce te confrunți, e mai ușor să rezolvi conflictul. Și amintește-ți că nu trebuie să faci nimic, fii blândă și înțelegătoare cu tine.

Odată ce ai scăpat de vină însemnă că poți în sfârșit să te bucuri de timpul petrecut cu tine fără ca astfel de gânduri negre să-ți afecteze experiența. Ai grijă să incluzi aceste sesiuni în calendar pentru a evita amânarea lor la nesfârșit.

Iată câteva idei de activități pe care le poți face în timpul liber pentru a te simți bine și a te relaxa:

1. Meditează

Autoarea „Mompowerement”, o carte despre echilibrul dintre cariera profesională și „cariera” de mamă, Suzanne Brown, spune că ea meditează la începutul fiecărei zile, acest obicei ajutându-o să reducă anxietatea și să o centreze atât în relația cu copiii, cât și cu familia. Pentru tine poate funcționa să faci asta seara, înainte de culcare, dacă ți-e greu să adormi sau în timpul unei pauze, la serviciu sau când cel mic doarme. Indiferent de moment, meditația are beneficii pentru sănătatea psihică și fizică, și nu necesită un spațiu sau un echipament speciale, așa că e accesibilă pentru orice mămică, oriunde și oricând.

2. Ține un jurnal

Un jurnal poate părea o grijă în plus adăugată la lista lungă de responsabilități de fiecare zi. Însă studiile arată că scrisul într-un jurnal poate reduce anxietatea, stresul și te poate ajuta cu depresia. În plus, e o activitate versatilă, pe care o poți face asta în camera ta, în zilele mai aglomerate, sau în parc, în zilele însorite și mai relaxate. În plus, peste ani și ani te poți întoarce la ceea ce ai scris și cu siguranță te vei simți mai pregătită să faci față dificultăților de zi cu zi odată ce îți vei reaminti peste câte obstacole ai trecut.

3. Ieși în oraș cu prietenele

Deși necesită mai multă planificare decât alte activități, cu siguranță merită. Pentru a reduce din stresul planificării, poți chiar să faci din asta o rutină. De exemplu, fiecare miercuri poate fi dedicată întâlnirii cu o prietenă, iar asta îți va da energie pentru a face față restului săptămânii. Atunci când devin mămici, femeile tind să piardă contactul cu prietenele lor, mai ales dacă acestea nu au copii de aceeași vârstă. E foarte important însă să ai grijă de aceste relații, întrucât prietenii îți îmbunătățesc atât sănătatea fizică, cât și pe cea psihică. În plus, oricât de mult îți iubești familia, soțul sau fiica nu vor putea niciodată să suplinească rolul de cea mai bună prietenă.

4. Machiază-te și coafează-te

Unul din principalele aspecte ale rutinei lor pe care noile mămici îl neglijează e cel al îngrijirii aspectului fizic. Și e de înțeles că machiatul nu mai e o prioritate atunci când ai scutece de schimbat și biberoane de umplut. Acest lucru poate însă să-ți afecteze stima de sine, mai ales în contextul tuturor schimbărilor prin care trece trupul tău și al faptului că feminitatea ta e subminată de maternitate odată ce ai un copil. Cele mai multe femei se machiază și îmbracă frumos pentru ele însele, fiindcă se simt mai bine în pielea lor și le îmbunătățește stima de sine. Așa că, indiferent dacă ieși sau nu din casă, fă asta măcar o dată pe săptămână și vei simți efectul imediat. Te vei conecta cu feminitatea ta și cu o parte din tine care probabil ți-a lipsit. Alte metode de a avea același rezultat sunt să dansezi, să ai ritualuri de frumusețe sau să îți cumperi haine sexy și feminine.

5. Mergi la masaj

Maternitatea are un impact profund asupra corpului tău nu doar din cauza sarcinii, în care treci prin schimbări hormonale și de greutate, ci și după. Tot efortul fizic pe care îl depui, ridicatul copilului chiar și când e mult prea mare pentru asta, căratul căruciorului, aplecatul pentru a schimba scutecele, pun extrem de multă presiune asupra coloanei tale. Studiile arată că aproximativ jumătate din mame vor avea dureri de coloană lombară în timpul sarcinii sau postpartum. Indiferent dacă te numeri sau nu printre acestea, fă un masaj măcar o dată pe săptămână. Pe lângă faptul că e o metodă de a avea grijă de sănătatea ta, e extrem de relaxant, plăcut și revigorant.

Citește și:

Featured foto by Yuganov Konstantin via Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
17 Septembrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.