Setari Cookie-uri

Gala Din Inimă pentru Viitor

Loredana Groza - concert incendiar în beneficiul pacienților sociali ai Fundației Inovații Sociale Regina Maria / Loredana cântă în beneficiul pacienților sociali ai Fundației Inovații Sociale Regina Maria

comunicat de presa

Vineri, 18 octombrie, începând de la ora 18:30 la Hotel Intercontinental, va avea loc cea de-a șaptea ediție a Galei ”Din Inimă pentru Viitor” a Fundației Inovații Sociale Regina Maria în vederea strângerii de fonduri pentru continuarea activității policlinicilor sociale și a centrelor educaționale, iar invitatul special al serii va fi Loredana.

Ajunsă la cea de-a șaptea ediție, Gala Din Inimă pentru Viitor aduce an de an pe scenă artiști consacrați, alături de companii și branduri cunoscute ce își donează produsele pentru licitații. Pentru anul acesta organizatorii au pregătit multe experiențe memorabile dar și produse de top și unicat, cum ar fi: o cină la înălțime oferită de Dinner in the Sky, un ceas oferit de Augustin Watches (creațiile brandului sunt purtate de Papa Francisc, Steven Segal, Sylvester Stallone), rochii create de designerul Ilona Andreoiu, parfumuri unicat create de parfumeria Elysee, rochii ale celebrei case de modă Vera Sposa, weekend-uri luxuriante la munte oferite de Teleferic Grand Hotel sau o medalie omagială aparținând Nadiei Comăneci.

Citește și:

Din fodurile donate cu atâta generozitate la Gala din anul precedent, au fost oferite 19,000 consultații și tratamente medicale (din care 5,600 gratuite) către 5,600 pacienți (dintre care 2,600 fără venituri și fără asigurări medicale) în cele 2 policlinici sociale, iar 200 de copii defavorizați au continuat activitățile educaționale.

În acest an Fundația Inovații Sociale Regina Maria își va extinde obiectivele, sprijinind lupta împotriva discriminării sistemice a adulților și copiilor ce trăiesc la limita sărăciei, ignorați, marginalizați și care în cele din urmă devin invizibili pentru societate.

Gala devine astfel mai mult decât o cină elegantă de strângere de fonduri, fiind momentul în care se dorește sporirea gradului de conștientizare a inegalităților sociale și recunoașterea că lupta împotriva prejudecăților necesită acțiuni decisive și colective în locului efortului individual.

Citește și:

MC al evenimentului va fi Mariana Brădescu, Managing Partner al companiei PIATRAONLINE.

Fiindcă împreună putem schimba lumea și o putem transforma într-un loc mai bun pentru în măsura puterilor noastre, și Loredana a acceptat pentru a doua oară invitația de a susține un concert în beneficiul Fundației.

Loredana Groza este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească, ce se bucură de bucură de succes datorită stilului muzical diversificat cu care și-a obișnuit fanii.

De-a lungul celor peste 30 de ani de carieră, a lansat peste 20 albume și a împărțit scena cu nume celebre la nivel internațional precum: Tom Jones, The Drifters sau George Michael.

În cadrul Galei, și-au anunțat deja prezența și nume importante cum ar fi: producătorul de film John Florescu, Ambasadorul Austriei E.S Isabel Rauscher dar și reprezentați ai Administrației Prezidențiale.

Citește și:

Pentru a putea participa la Gala „Din Inimă pentru Viitor” este necesară o donație în nume personal, în valoare de 250 euro sau în cazul companiilor, poți alege unul din pachetele de sponsorizare puse la dispoziție de organizate sau puteti alege din produsele oferite la licitatie. Consultati aici catalogul serii.

Vizionare placuta


Kudika
11 Octombrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.