Povestea lui Einstein încapsulează legile succesului discutate în această carte întrun grad aproape nefiresc.
De altfel, explicarea celebrității lui Einstein dincolo de cercurile științifice a fost percepută ca un mister, explicat cel mai bine de actorul Charlie Chaplin, citat de Albert-László Barabási în Formula. La un deceniu de la această întâmplare, cei doi se plimbau cu mașina la Hollywood, iar mulțimea de pe stradă îi saluta zgomotos. „Ne aclamă pe amândoi” a spus actorul. „Pe tine pentru că nimeni nu te înţelege, pe mine pentru că toţi mă înţeleg”.
Prin prisma legilor universale ale succesului explicate de Barabási în Formula, celebritatea lui Einstein este însă ușor de înțeles. Prima lege a succesului spune că „performanţa determină succesul, dar când performanţa e imposibil de măsurat, reţelele determină succesul”. Rețelele se referă în acest context la legăturile fizicianului cu cercuri din afara comunității științifice, ca cea a lui Weizmann. Cu alte cuvinte, Einstein s-a aflat la locul potrivit, în momentul potrivit, iar celebritatea sa din domeniul fizicii a fost potențată și mult extinsă în afara domeniului științific datorită acestor rețele. A doua lege a succesului spune că „performanţa e limitată, dar succesul e nelimitat”. Fizicieni de renume ca Newton, Bohr, Planck sau Heisenberg au avut o contribuție esențială în domeniul fizicii. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu s-a bucurat de celebritatea lui Einstein în afara cercurilor științifice.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Evenimentul Must-See al anului, «Fantoma de la Operă», adaugă două spectacole noi, pentru a satisface cererea publicului
- Horoscop Dragoste Decembrie 2025: Ultima lună din an aprinde ultimele scântei! Adevărurile ascunse ies la suprafață!
- Venus în Balanță: Întoarcerea Zeiței binecuvântează 5 zodii cu iubire adevărată, a doua șansă și progres romantic neașteptat
„Succesul anterior x aptitudinea = succesul viitor” – astfel este definită cea de-a treia lege a succesului de Albert-László Barabási în Formula. Excelenţa lui Einstein ca fizician combinată cu succesul – chiar controversat – adus de formularea teoriei relativității au produs un efect de tipul unui bulgăre de zăpadă. Jurnaliștii prezenți la sosirea lui Einstein în Statele Unite au dat tonul unui val de simpatie și succes dincolo de zona strict științifică. Cea de-a patra lege a succesului susține că meritul nu se referă la performanţă, ci la percepţie. Iar dacă teoriile lui Einstein din domeniul fizicii de-abia erau înțelese de specialiștii vremii, cu atât mai puțin puteau fi descifrate de masele largi, astfel încât Einstein să fie primit în Statele Unite cu ovații. Dincolo de meritele științifice incontestabile, astăzi numele lui Einstein este sinonim cu genialitatea și datorită percepției create de-a lungul timpului.