Mi-am gasit greu cuvintele pentru ce urmeaza sa cititi, iar cu aceasta scrisoare mi-am dat seama ca sa fii adult mai inseamna inca ceva pe langa tot ce stiam: Mos Craciun s-ar putea sa stie mai bine decat tine ce iti doresti.
Dragă Moș Crăciun,
Ultima dată când ți-am scris a fost acum câțiva ani buni, cam în perioada în care am scris ‘Dragă viitor soț,’- coincidența face că de atunci (să fie vreo 5 ani), nu v-am mai scris nici unuia, nici altuia.
Știu, nu îți mai aminteșți de mine.
Eu sunt Cătălina și din clipa în care am aflat că în noaptea de Ajun nu se strecoară niciun bătrânel îmbrăcat în roșu la noi în hol, ți-am devenit spiriduș, ajutor de nădejde. În mintea mea de atunci, cineva trebuia să își ia responsabilitatea asta. Crăciunul a devenit sărbătoarea mea preferată, cea mai așteptată zi din an, momentul în care ne strângem acasă. Însă, anul acesta cu ocazia unui proiect frumos, m-am hotărât să îți scriu, să îți spun ce aș dori să îmi aduci Moș Crăciun, oriunde și în orice formă te-ai afla.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- După succesul de la Bollywood, Iulia Vântur lansează prima piesă în România. SURPRIZĂ! Cui a dedicat artista această piesă?
- Elena Gheorghe lansează Moș Crăciun la Radio, primul duet oficial cu... Moș Crăciun!
- Supereroii Itsy Bitsy, Bluey&Bingo și Moș Crăciun aduc magia sărbătorilor în luna decembrie, la București Mall
Mi-ar plăcea nespus să îți pui în mișcare sania ta imensă și toți renii care cred că au apucat să și îmbătrânească de când cu toata situația din lume, și să faci tu cum numai tu știi pentru a ne fi bine. Să dispară boala și frica, să dispară suspiciunile și conspiratiile, să auzim la televizor și la radio vești mai bune, voci mai plăcute și piese mai vesele. Restabilește tu, dacă ai cum, armonia în lume! Dă-i celui care are nevoie primul, da-i celui rănit dragoste și celui la pământ, întinde-i o mâna. Copilul din mine spune că numai magia Crăciunului poate să ne scoată din ceața în care ne aflăm.
Pe urmă, mi-aș dori, mai degrabă decât să îmi aduci, mi-aș dori să nu îmi iei sentimentul de Acasă, de Noi, de Familie. Sunt momente, principalul fiind ziua de 24 sau 25 decembrie în care acest sentiment e tot ce contează, e tot ce merită trăit, este exact pentru ce ai muncit tot anul. Așa că te-aș ruga să nu mi-l starpesti și să-mi dai voie, Moș Crăciun, să îl simt câte zile voi avea pe Pământ.
- Începând cu 28 noiembrie se deschide cel mai mare târg de Crăciun de la Romexpo
- Crăciunul prinde viață la Sala Palatului cu: „FROZEN – Regatul de Gheață”, povestea DISNEY care topește inimile tuturor
- Coșurile cadou de la FineStore: Cadouri cu stil, la prețuri de neratat. Transformă un gest simplu într-o experiență memorabilă!
Apoi, am să te rog să îi furi ridurile de pe față mamei (mai puțin pe acelea provenite din râset) și să îi iei tatei toate câte-l supără. Să îmi aduci sub brad bucată de liniște și fericire la noi în casă, Moș Crăciun, iar eu îți voi rămâne ajutor de nădejde, voi ajuta în locul tău când pot, voi uni pe cei ce se dezbină și voi zâmbi și când nu mă simt în stare. Voi ține magia ta vie pe tot parcursul anului viitor!
Cât mă privește, eu sunt bine.
Sunt bine pentru că știu că ai tu grijă de toate!
-Cătălina
Vă invităm să îi scrieți și voi dorințele voastre lui Moș Crăciun pe adresa [email protected]. Scrisorile voastre vor fi publicate pe site, iar cea mai frumoasă dintre ele va primi ca premiu o ședință foto în curtea Băiatului cu Flori și un coș cadou de Crăciun. Premiile pot fi revendicate doar în Bucureșți, iar regulamentul concursului este disponibil aici.
- PLANETA CRĂCIUN, TĂRÂMUL DE POVESTE CU TEMATICĂ DE SĂRBĂTORI DIN UNIVERSUL UNTOLD, SE DESCHIDE PE 21 NOIEMBRIE, ÎN PIAȚA UNIRII
- Peste 2 milioane de vizitatori au trăit magia sărbătorilor de iarnă la ,,West Side Christmas Market” și ,,Planeta Crăciun”
- Arta de a dărui emoție: cum alegi parfumul ideal pentru o persoană dragă, fără teama că vei da greș
Decor: Baiatul cu Flori
Credite foto: Lovelight Photography