Olena Bondar, refugiată ucraineană: Nu știam că românii pot fi atât de empatici

Pe malul bălții Pasărea, comuna Tunari, acolo unde Olena a găsit refugiu din calea războiului, nu se aud sunetele obuzelor și ale mortierelor, iar liniștea pare din altă lume.

Și chiar este o altă lume, deși nu sunt mai mult de câteva sute de kilometri din acest loc și până pe frontul unde are loc un război în toată regula.

Dar lucrurile nu au stat mereu așa pentru Olena și familia ei: Vica, fetița în vârstă de 2 ani și jumătate, Vova, băiețelul care abia a împlinit 9 ani și Viktor Bozhko, soțul în vârstă de 47 de ani al Olenei, care a rămas în Ucraina pentru a ajuta armata acestei țări. Cu puțin peste o lună în urmă, în noaptea de 23 februarie, după o zi în care - coincidență sau nu - ucrainenii, dar în special ucrainencele își sărbătoresc bărbații în cadrul zilei Apărătorilor patriei (Defender of the Fatherland), somnul ei era unul liniștit. Agitația de a doua zi însă, sirenele, spaima locuitorilor din oraș, i-au dat de înțeles că războiul izbucnise. Iar pentru câteva zile ea și familia ei nu au știut exact ce să facă, sperând că totul se va calma, mai ales că zona unde locuiau în Kiev era destul de liniștită.

Citeste continuarea pe wall-street.ro

foto prima pagina wall-street.ro