Cred că niciun alt editorial nu a fost mai greu de scris decât acesta. Ar trebui să povestim în astfel de zile despre lumină, despre pace și despre iubire. Dar cum să scrii despre toate lucrurile astea când obscenitatea războiului e atât de aproape de noi și când de abia începem să ne dezmeticim după doi ani în care aproape toată lumea a pierdut pe cineva din cauza Covid? Retail jobs

Mi se pare că trecem toți printr-un soi de travaliu pe care nu l-am mai văzut până acum și sunt convinsă că am obosit să trăim toți evenimente istorice. Și încă nu e cea mai neagră perioadă pe care am traversat-o ca specie. Pe lângă toate acestea, mi se pare că asistăm la travaliul ăsta colectiv cu o disociere la fel de colectivă, dar și la nivel personal. Asistăm la propriile vieți, la propriile corpuri, la propriile destine fără să avem puterea să intervenim. Lucrurile se transformă pe lângă noi, în noi într-un ritm mai alert decât putem duce și pare că nu mai avem putere de adaptare.

Sper, că asta știu cel mai bine să fac, sper că ne vom aminti lecțiile care ne sunt predate în momentele acestea și că o să le păstrăm cu noi pentru tot restul vieților. Desigur, vocea cinică din cap îmi spune că am fost scoși la tablă de nenumărate ori în istoria noastră ca societate și am fost prinși de fiecare dată cu lecțiile neînvățate. Lecțiile istoriei ne iau mereu prin surprindere cum ia zăpada prin surprindere autoritățile. I-auzi ce chestie, dom`le, ninge în ianuarie. I-auzi ce chestie, dom’le, războiul e încă posibil, murdar, violent și nedrept.

În momentul în care vă scriu acest rânduri, o fac din confortul unui birou din buricul târgului, îmi sună în urechi Wagner și am luxul de a-i ști pe toți ai mei bine și în siguranță, motiv pentru care sunt recunoscătoare în fiecare moment al vieții mele. În același timp, am în suflet un sentiment ciudat de vină, așa cum se simt vinovați supraviețuitorii catastrofelor care știu că au asistat la un dezastru fără a putea face ceva să îl oprească.

Iată o parte dintre motivele pentru care mi-e foarte greu și aproape rușine să urez anul acesta Paște fericit. Știu, sărbătoarea Paștelui e despre speranță, despre a doua șansă, despre Mântuire și lumină, iubire, iertare, dar cred că anul acesta ar trebui să fie despre altceva. Ar trebui să fie despre reculegere și despre celălalt, despre ajutorul dat cu dârzenie, despre comunitatea fără granițe, despre oamenii cu puteri mici, dar multe, despre lumânări aprinse cu speranță, dar în tăcere.

Prin urmare, în acest an de Paște, vă urez pace, liniște și putere de a face bine, cât de mic și oricui. Să celebrați Învierea în spiritul în care s-a întâmplat acest miracol: cu sacrificiu pentru cel mai neputincios, cu smerenie și cu dragoste pentru oameni. Onorați sacrificiul lui Iisus făcut pentru noi toți, nu doar pentru cei asemenea nouă. Și ne mai urez, vouă tuturor și mie, să putem onora sacrificiul Mântuitorului în fiecare zi, nu doar de Paște.

Hristos a înviat!

”38.

Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?

39.

Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

40.

Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

41.

Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?

42.

Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.

43.

Şi luând, a mâncat înaintea lor.

44.

Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.

45.

Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

46.

Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.

47.

Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.

48.

Voi sunteţi martorii acestora.

49.

Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

50.

Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

51.

Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.

52.

Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

53.

Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”

Sfânta Evanghelie după Luca

Foto prima pagină joshimerbin/ Shutterstock

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: