Kaufland deschide primul centru de joacă și îngrijire din România dedicat copiilor angajaților

Kaufland deschide primul centru de joacă și îngrijire dedicat copiilor angajaților, Kaufland Day Care, în Timișoara.

Cu o investiție de peste 1 milion de lei, proiectul reprezintă o premieră pe piața retailului din România, compania ajutând astfel angajații să obțină un echilibru între viața personală și cea profesională.

Începând cu luna mai, pe durata programului de lucru, angajații Kaufland din Timișoara își pot aduce copiii la centrul de joacă și îngrijire dedicat exclusiv lor.

Situat în incinta magazinului Kaufland din Str. Kogălniceanu nr. 11-13-15, centrul este un beneficiu oferit angajaților cu normă parțială sau celor care sunt singuri întreținători ai familiei. Printre avantajele proiectului se numără servicii de educație non-formală pentru copiii lor de vârstă mică sau preșcolară, în regim gratuit. În limita locurilor disponibile, beneficiul poate fi accesat și de angajații cu normă întreagă, interesați să-și înscrie copiii la centrul Kaufland Day Care.

Retail jobs

Activitățile zilnice sunt gândite pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin joacă, aceștia vor deprinde noi abilități din domeniile motric, cognitiv, lingvistic, social, artistic sau practic, specifice fiecărei etape de dezvoltare. Toate activitățile se desfășoară sub îndrumarea echipei Family Hub, ai cărei membri sunt formați în pedagogii moderne, internaționale, fiind specializați în lucrul cu copii de vârstă preșcolară.

Mai mult, prin frecventarea programului Kaufland Day Care, copiii vor pune bazele învățării limbii germane, o limbă complexă, mai ușor de învățat la vârste fragede.

Capacitatea Kaufland Day Care este de maximum 17 copii în grupă/zi, iar centrul asigură servicii și pentru copiii cu nevoi speciale. Programul centrului include și mese și gustări pentru copii: masa de prânz și gustarea de dimineață sau seară, în funcție de intervalul orar pentru care optează angajații.

„Familia este o prioritate și o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. Ne dorim ca fiecare membru al echipei noastre să simtă că este apreciat și că la Kaufland se bucură de toată susținerea necesară pentru a performa atât în viața profesională, cât și în cea personală. Adaptăm an de an pachetul de beneficii, pentru a rămâne relevant pentru colegii noștri și familiile lor. Pe viitor, ne propunem să extindem conceptul Kaufland Day Care și în alte orașe din țară, unde suntem prezenți”, a declarat Marco Hößl, Director General Kaufland România.

Cu o suprafață de 275 m.p. centrul dispune de o structură optimizată nevoilor și activităților zilnice. Zona de la intrare, unde copiii vor fi întâmpinați de cadrele centrului, este prevăzută și cu dulăpioare în care își pot lăsa lucrurile. Zona de toaletă include chiuvete și oglinzi adaptate special, precum și o masă de înfășat, pentru copiii sub 3 ani. Zona de luat masa este amenajată cu mobilier pentru copii, iar prânzul și gustările sunt gândite în regim catering. De asemenea, există și o zonă de joacă, destinată activităților creative, și o zonă de lectură, unde copiii își vor dezvolta abilitățile cognitive.

Demersul vine ca o continuare a beneficiilor pentru angajați anunțate anterior, printre care se numără și majorarea grilelor salariale, zile suplimentare de concediu de odihnă în funcție de vechime, cadouri de sărbători sau de începutul anului școlar, în cazul angajaților cu copii, cursuri online gratuite pentru copii, dar și reduceri la servicii de turism, cultura sau la abonamente de telecomunicații.

Vizionare placuta


Kudika
15 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri