Setari Cookie-uri

Editura Librex lanseaza caseta de colecție cu jurnalul Reginei Maria a României

• Cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la nașterea Reginei Maria, sâmbătă, 10 decembrie, ora 14.00, editura Librex va lansa aceste 4 carti împreună cu Caseta de Colecție în cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS București

În Anul Centenarului Încoronării, Editura Librex oferă cititorilor o casetă de colecție cu ediția aniversară a jurnalului Reginei Maria, „Povestea vieții mele”. Setul poate fi un cadou perfect pentru iubitorii Casei Regale și nu numai. Cartea a apărut în patru volume și respectă varianta originală a jurnalului așa cum au fost grupat de către Regină: Copilăria; Tinerețea și nunta; Începutul căsătoriei și 1906-1914. Jurnalul Reginei Maria a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1934 și a fost lansat simultan la Londra și New York.

Una dintre cele mai fascinante capete încoronate ale Europei, Regina Maria a României s-a născut în 1875, în Eastwell Park, Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha sau ”Missy” a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, principesă de coroană și regină a României. În 1893 la vârsta de 17 ani, Maria a părăsit Curțile strălucitoare ale Europei de Vest pentru a se căsători cu prințul moștenitor al României, Ferdinand I, devenind astfel Principesă a României.

Citește și:

Cartea în sine “cuprinde” viața Mariei de la naștere până la momentul în care ea ajunge regină. În cele 4 volume, însumând 30 de capitole, Maria povestește cele mai intime gânduri și trăiri, începând din copilărie, continuând cu episodul perioadei din Malta, unde tatăl său era detașat, apoi viața la Coburg, impresiile despre Carmen Sylva, nunta, căsnicia și imaginea capitalei României și a unei societăți străine pe care o descoperă. Maria nu se ferește în acest “jurnal” să zugrăvească, cu tactul unei diplomații englezești exemplare, relația pe care ea a avut-o cu regele Carol I. Firește, cum era normal, Regina vorbește despre soțul său, regele Ferdinand, încercând să îi descrie prin exemple personalitatea, precum și despre copiii săi, punând accent pe viitorul rege, Carol al II-ea.

Citește și:

Ultimul volum din „Povestea vieții mele” se concentrează pe perioada dintre 1906 și până la trecerea în neființă a Regelui Carol, atunci când Maria și Ferdinand au devenit regi.

Despre acest episod memorabil, Maria consemna în jurnalul său: „În dimineaţa aceea devenisem regină, regina unui popor care învăţase să mă înţeleagă încetul cu încetul, regină, într-un moment în care toată Europa ardea, iar flăcările ne ameninţau toate frontierele. Eram regină, în faţa mea se deschidea o pagină nouă, înfricoşătoare, solemnă, cu noi posibilităţi, apăsătoare, cu temeri necunoscute.

Stăteam mai într-o parte, cu copiii în jurul meu, cu faţa acoperită de un voal de doliu. Bătăile inimii mele erau precum paşii destinului. Abia auzeam vocea regelui, nu-i desluşeam cuvintele, dar am auzit cum îl aclamau, era regele lor de mâine. A izbucnit un ropot îndelung de aplauze.

Citește și:

Apoi, brusc, s-a auzit numele meu:

— Regina Maria...

— Regina Maria...

În felul în care îmi rosteau numele se ghicea o undă de speranţă.

— Regina Maria!

Dintr-o dată, am simţit că trebuia să-mi arăt chipul în faţa întregii adunări, că trebuia să mă întorc să-i privesc, fără niciun voal de doliu între mine şi ei.

Un vuiet mare s-a înălţat spre boltă, o voce prelungă, copleşitoare, care venea nestăvilit din multe inimi!

— Regina Maria!

Eram faţă în faţă, poporul meu şi cu mine.

Tot în ultimul volum, Maria dedică un capitol copiilor săi, consemnând: ”Copiii mei erau centrul existenţei mele. Femeile din neamul meu sunt mame pasionate, nu ne putem închipui o lume fără copii. Toată munca noastră, toate eforturile şi ambiţia au un singur scop, să-i creştem potrivit idealurilor noastre, să-i facem fericiţi şi să le pregătim un viitor frumos.”

Citește și:

Cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la nașterea Reginei Maria, sâmbătă, 10 decembrie, ora 14.00, editura Librex va lansa oficial aceste 4 carti împreună cu Caseta de Colecție în cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS București, alături de istoricii Cristian Moșneanu și Ștefan Dumitrache, ce vor vorbi despre fascinanta viață a celei mai iubite regine a României!

"Povestea vieții mele. Set 4 volume + Caseta de Colecție" este disponibil pe site-ul librex.ro, în magazine online și în librăriile din toată țara. De 12 ani ai liber la citit pe librex.ro!


Kudika
25 Noiembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Muzicoterapie: Vindecarea și relaxarea prin muzică, o călătorie spre alinarea sufletească

Puterea vindecătoare a muzicii

Muzica nu este doar o artă, ci și o formă de terapie. Terapia prin muzică, cunoscută și sub numele de musicoterapie, utilizează... Kudika


10 semne clare ca ești un micromanager și 10 soluții prin care poți renunța la aceste obiceiuri profesionale toxice

 Iată câteva indicii că ai putea fi un micromanager:

Control excesiv asupra detaliilor:

Ești preocupat în mod excesiv de fiecare detaliu mic... Kudika

JYSK susține sportul paralimpic din România în următorii 4 ani

JYSK și Comitetul Național Paralimpic Român au semnat un nou contract de sponsorizare pentru următorii 4 ani, prin care compania scandinavă va asigura finanțarea sportului... Kudika


Explorarea profundă a minții: Ghid pentru eliberarea de gândurile toxice și renașterea spirituală

Trăim într-o lume în continuă schimbare, plină de provocări și incertitudini. În acest context, mintea noastră devine adesea un teren fertil pentru dezvoltarea tiparelor de... Kudika


Maria Sârbu, astrolog: Ați fost concepute în pasiune și iubire, trăiți cât mai mult în aceste vibrații și fiți mici zeițe!

A reușit să se impună și pe piața franceză, cunoscută pentru elitismul ei. Începând din anul trecut, cărțile sale au devenit... Kudika

Descoperă avantajele unui living modular cu mobilier de living personalizat!

Ce este un living modular?

O sufragerie modulară este un concept de amenajare a sufrageriei care te ajută să creezi spațiul perfect pentru nevoile tale.

Spre... Kudika