Setari Cookie-uri

Săptămâna 39 de sarcină: cum se dezvoltă bebelușul și ce se întâmplă cu corpul mamei

Săptămâna 39 de sarcina este considerată printre ultimele, astfel că sarcina ta a ajuns la termen și poți să naști în orice moment. Pe de o parte te confrunți cu disconfortul sarcinii de trimestrul 3, pe de altă parte abia aștepți să-ți ții în brațe bebelușul. Asigură-te că bagajul de naștere este pregătit și că te-ai informat despre ceea ce ai de făcut atunci când bebelușul va veni pe lume.

Săptămâna 39 de sarcină: bebelușul tău este pregătit să te cunoască

În săptămâna 39 de sarcina bebelușii cântăresc în medie 3,4 kg și au o lungime de aproximativ 50 cm de la creștet până la călcâie. În ceea ce privește circumferința craniană, se spune că băieții pot avea capul un pic mai mare. Desigur că există variații, astfel încât bebelușul tău poate fi un pic mai mare sau un pic mai mic decât media.

Se consideră că greutatea unui bebeluș sănătos poate varia de la 2,5 kg până la 4,5 kg, iar în ceea ce privește lungimea, un bebeluș sănătos poate măsura între 45 și 55 cm de la creștet la călcâie atunci când se naște.

Organele micuțului sunt complet dezvoltate, la fel și plămânii care sunt gata să respire aerul din mediu. Surfactantul pulmonar este format, asigurând astfel distensia plămânilor în timpul mișcărilor de respirație.

Citește și:

Sigur că vorbim despre finalizarea dezvoltării organelor în ceea ce privește dezvoltarea intrauterină, căci acestea continuă să crească și să se dezvolte pe măsură ce copilul va crește. Multe schimbări și procese au loc în anii copilăriei, dar despre acestea urmează să afli mai târziu.

Dacă bebelușul nu se hotărăște să iasă din burtică în această săptămână, trebuie să știi că acesta nu va mai lua în greutate spectaculos așa cum s-a întâmplat pe parcursul sarcinii. În această perioadă a săptămânilor în care se consideră că sarcina este la termen bebelușul mai degrabă se pregătește pentru a se adapta mai ușor lumii înconjurătoare.

saptamana 39 de sarcina Foto: Natalia Deriabina/ shutterstock.com

Săptămâna 39 de sarcină: ce se întâmplă cu corpul tău

Nu vei semnala foarte mari schimbări comparativ cu săptămâna precedentă, însă momentul nașterii este tot mai aproape. Este important să cunoști semnele travaliului și anume pierderea dopului gelatinos, contracțiile specifice nașterii și ruperea membranelor (ruperea apei).

Citește și:

Aceste simptome nu trebuie să apară neapărat în această ordine, de exemplu poți să nu sesizezi pierderea dopului gelatinos, iar contracțiile pot să apară înainte sau după ruperea membranelor.

Te poți confrunta în continuare cu arsuri gastrice, reflux gastroesofagian și senzație de greață, tulburări de somn, dureri abdominale joase sau dureri de spate, oboseală, senzația de pierderea poftei de mâncare sau poate chiar căldură excesivă.

Pentru că momentul nașterii este tot mai aproape, este posibil să te confrunți chiar cu pusee de anxietate. Încearcă să găsești metode de relaxare și să te odihnești cât mai mult. Hidratează-te corespunzător și încearcă să păstrezi programul de mișcare, însă realizând mișcări lente care să nu te supună niciunui risc.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Aprilie 2023
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.