Advertorial Răzvan Cercel, tânărul din sistemul de protecție care a devenit voluntar pentru alți copii instituționalizați

Răzvan Cercel este unul dintre voluntarii Ajungem MARI care ştie exact cât de important este aportul lor în vieţile tinerilor din sistemul de protecţie pentru că, la rândul lui, a fost parte din sistem.

Mama era foarte tânără când m-a născut. Avea numai 16 ani şi era foarte săracă, aşa că m-a lăsat în grija statului. Aveam 2 luni când am fost dat în grija unui asistent maternal, doamna Viorica, iar ea este adevărata mea mamă. Ea m-a crescut şi a pus baza solidă a ceea ce sunt eu astăzi.

Când însă a venit criza economică şi nu au mai fost bani pentru plata asistenţilor maternali, Răzvan, ajuns atunci la vârsta de 7 ani, a fost trimis la familia naturală.

Am ajuns acolo şi nu-i cunoşteam pe nici unul dintre oamenii aceia. A fost o traumă cumplită pentru mine. Am suferit enorm. Plângeam şi mă uitam mereu la caietul cu poze pe care îl aveam de la mama mea, cea care m-a crescut până atunci.

Au urmat ani de chinuri şi abuzuri, până când Răzvan a decis să fugă de acolo şi a cerut să se întoarcă în sistem. A fost primit într-un centru de protecţie, însă la 12 ani a fost trimis din nou în familia naturală, unde lucrurile au continuat să fie la fel de grele.

Zi de zi plecam de acasă, mergeam la Poliţie şi îi rugam să mă ducă la Centru. Într-o seară, aproape de Paşti, l-am descoperit pe Dumnezeu şi totul s-a schimbat. Mergeam prin parc când am văzut o biserică. Am pus un genunchi în faţa ei şi l-am rugat pe Dumnezeu să mă trimită la Centru. Imediat după asta am fost găsit de un poliţist care mi-a spus că el crede în mine şi că merit o a doua şansă. M-a dus la Centru şi i-a convins să mă păstreze. Am învăţat atunci într-un an cât alţii în 4.

Răzvan a luat Evaluarea Naţională cu o notă aproape de cea maximă şi a intrat la Liceul Pedagogic. În clasa a IX-a a fost olimpic la istorie şi engleză, în clasa a X-a a fost olimpic la istorie, engleză şi psihologie, iar liceul l-a terminat al doilea, la numai 4 sutimi de şeful de promoţie.

Mi-am promis atunci că voi face ce poate nu a mai făcut nimeni din sistemul de protecţie. Am învăţat non stop, nu ieşeam deloc din casă. Apoi am plecat într-o vară în tabără, la mare, unde am cunoscut primul voluntar Ajungem MARI. Narcisa a încercat mai întâi să mă înveţe să înot, apoi a început să mă ajute la limba engleză. Mai târziu a fost Mihaela care a început prin a mă învăţa engleză, apoi să am credinţă, să fiu om şi să am încredere în mine.

Răzvan şi-a dorit mult să urmeze o meserie în care să facă bine, aşa că a învăţat din greu şi a fost admis la Academia de Poliţie. Este anul 3 acum, e primul din batalionul său şi singurul bursier Erasmus. Iar de anul trecut este, la rândul său, voluntar pentru copiii din sistemul de protecţie.

Trecând prin experienţa asta, de a fi beneficiar de voluntariat, am văzut ce înseamnă aceşti oameni pentru mine şi pentru alţii. Treaba asta implică cel mult 3 ore pe săptămână din timpul tău liber. Tu, cu astea 3 ore pe zi, poţi să faci din destinul unui copil care poate nu ştie să scrie şi să citească, să-l faci să ajungă la o facultate, să aibă un job bun, să-i creezi acelui om o viaţă normală. Prin acele 3 ore pe săptămână, tu poţi salva o viaţă.

Răzvan consideră că voluntariatul este o formă de respect şi de recunoştinţă faţă de ajutorul primit. Spune că, în felul acesta, poate duce mai departe moştenirea binelui.

Cred că cel mai important lucru, ca voluntar, este ca atunci când mergi acolo, să cauţi să faci ceva ce ei pot să facă doar dacă tu eşti acolo. Să se uite la un film pot să facă şi singuri. Important e să îi scoţi de acolo, să îi duci să vadă lucruri noi, să faci un atelier cu ei, un joc pe care nu ar putea să îl facă singuri. Mie cel mai mult îmi place să fac lucruri în natură, să ies cu ei, să-i duc în locuri în care, în mod normal, ei nu ajung.

Răzvan crede că e important ca oamenii să înţeleagă atât impactul pe care îl au în vieţile celorlalţi, cât şi binele pe care îl primesc în schimb.

Ştiu că sunt mulţi oameni care desconsideră voluntariatul pentru că nu este o activitate plătită. Sentimentul pe care eu îl am când mă uit în ochii lor şi văd fericirea pe care o trăiesc este cel mai frumos sentiment de pe pământ. E ca şi cum te-ai uita la propriii tăi copii şi ai vedea că sunt fericiţi. Omeneşte vorbind, nu ai cum să nu te bucuri de fericirea altuia, mai ales când ştii că sunt nişte copii care au trăit în nişte medii defavorizate şi a trebuit să înfrunte nişte lucruri pentru care ei nu au nicio vină. Pentru mine e o bucurie sufletească să ştiu că îi pot ajuta. Şi e important să ştie toată lumea că, de multe ori, copiii din sistem sunt mult mai receptivi şi mult mai recunoscători. Ştiu să aprecieze mult mai mult, chiar şi decât noi, şi te pot învăţa foarte multe.

Modulul de voluntariat Ajungem MARI, dedicat copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie începe pe 15 noiembrie 2024 şi se încheie pe 30 iunie 2025, cu posibilitatea de prelungire. Voluntarii urmează să dedice 3 ore pe săptămână copiilor, ajutându-i la teme şi meditaţii, oferindu-le sprijin moral şi emoţional şi, implicit, şansa unei vieţi normale.

---