Așteptările mele de la această toamnă. Un nou început sub tonuri roșiatice

Bucuria momentelor mici

Anul acesta, mai mult ca oricând, vreau să mă bucur de micile ritualuri ale toamnei. Să simt aburul dulce al unei cești de ciocolată caldă într-o după-amiază ploioasă. Să mă pierd în mirosul de plăcintă cu mere și scorțișoară, care îmi umple casa de căldură. Să ies dimineața, în aerul rece, și să respir adânc mirosul de frunze umede și de pământ reavăn.

Îmi doresc seri liniștite, cu pături groase și lumânări aprinse, în care timpul nu mai e o goană, ci un prieten. Vreau să mă las purtată de muzică blândă și de paginile unei cărți bune, fără să mă simt vinovată că îmi ofer aceste clipe.

Cum te vindeci de trecut fără să te întorci la el?

Relații mai așezate

De la această toamnă aștept sinceritate în relații. Vreau să rămân în preajma oamenilor care mă fac să râd fără efort, care îmi aduc liniște și căldură, nu zgomot și oboseală. Dacă vara a fost despre despărțiri, toamna vreau să fie despre consolidare – despre a ține aproape doar ceea ce merită, despre a lăsa prieteniile adevărate să se așeze precum o masă caldă împărțită într-o seară de octombrie.

Te-a iubit vreodată cu adevărat sau doar i-a plăcut cum l-ai iubit tu?

Întoarcerea spre mine

Toamna aceasta vreau să mă redescopăr prin gesturi mici. Să îmi fac timp pentru scris, pentru gânduri așezate pe hârtie. Să mă plimb prin parcuri și să privesc covorul arămiu al frunzelor, ca pe o operă de artă efemeră. Să mă bucur de liniștea unei ploi care bate în geam și să îmi amintesc că nu trebuie să fiu mereu în mișcare, că e bine să stau, să respir, să simt.

Echilibru și răbdare

Așteptările mele nu mai sunt despre spectaculos, ci despre echilibru. Vreau să fac pași mici, constanți, și să mă las purtată de ritmul firesc al lucrurilor. Toamna mă învață că nu e nevoie să forțez, că unele schimbări vin încet, la fel ca frunzele care cad una câte una, până când întreg copacul se golește. Și e în regulă așa.

„Hai să încercăm din nou”: de câte ori poate o iubire moartă să fie resuscitată cu iluzii?

O toamnă a recunoștinței

Cel mai mult, îmi doresc ca această toamnă să fie despre recunoștință. Recunoștință pentru prieteniile care au rămas, pentru liniștea pe care am învățat să o prețuiesc, pentru lucrurile simple care dau sens unei zile obișnuite. Vreau să fiu recunoscătoare pentru fiecare cană caldă de ceai, pentru fiecare conversație sinceră, pentru fiecare apus portocaliu care îmi amintește că frumusețea nu ține de durată, ci de intensitate.

---