„Segmentul de dermatocosmetice a cunoscut anul trecut o evoluție foarte bună, înregistrând o creștere de circa 10%. Ne bucurăm că prin vânzările noastre am susținut această categorie, iar prima noastră gamă de dermatocosmetice premium, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, s-a situat în topul clasamentului celor mai vândute linii de produse. Rezultatele obținute sunt cu atât mai impresionante cu cât luăm în calcul intervalul scurt de la lansare, dar și validarea rapidă a obiectivului nostru, de a ne asigura o poziție competitivă pe un segment nou la acel moment. Specialiștii noștri analizează constant spre ce se orientează consumatorii, care sunt nevoile lor de consum, astfel încât să extindă gama cu noi produse care să răspundă prin calitate și performanță. Până acum, am dezvoltat gama cu produse ambalate în casete cadou, însă planificăm să introducem pe piață și alte surprize pentru consumatori”, a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec.

Surprize în magazinele Farmec și Gerovital, cu ocazia sărbătorilor de 1-8 martie

Produse Gerovital

Din punct de vedere al canalelor de vânzare pentru gama Gerovital H3 Derma+ Premium Care, cele mai mari ponderi sunt deținute de farmacii, urmate de magazinele de brand, vânzările externe și magazinul online www.farmec.ro.

Programul intensiv de îngrijire a fost cel mai solicitat produs din gama Gerovital H3 Derma+ Premium Care, regăsindu-se în peste 40% din numărul total de achiziții. Produsul constituie elementul pivotal al gamei, fiind conceput sub forma unui kit cu 7 fiole, fiecare cu acțiune complementară și prevăzut pentru îngrijirea întregii săptămâni. Cele 7 fiole din kit sunt destinate îngrijirii tenului matur, oferind în fiecare zi din săptămână beneficiile unui anumit tip de acțiune.

Prima gamă premium de dermatocosmetice din portofoliul Farmec este formată din 10 produse, create în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății. Acestea conțin concentrații mărite de principii active de ultimă generație, cu acțiune sinergică, iar puternicele efecte antirid și de regenerare au fost demonstrate prin studii clinice. Gama este recomandată inclusiv pentru accelerarea vindecării pielii după procedurile de chirurgie estetică.

Linia Gerovital H3 Derma+ Premium Care a fost lansată în luna mai a anului trecut, în cadrul evenimentului aniversar Gerovital 50 de ani, la care au participat vedete, influenceri online, reprezentanți media și experți din domeniul medical.

O parte din valoarea totală a vânzărilor acestei game va fi transformată în seturi de îngrijire personală, destinate femeilor din grupuri vulnerabile, defavorizate sau celor care au acces limitat la acest tip de produse. În cadrul campaniei „Unirea la feminin”, persoanele care achiziționează produse Gerovital în intervalul 1 martie – 1 decembrie 2018, inclusiv din gama Gerovital H3 Derma+ Premium Care, dau șansa la îngrijire personală femeilor din comunitățile vulnerabile, contribuind astfel la promovarea solidarității feminine și la creșterea încrederii în sine a femeilor din România.

Farmec integrează principiile medicinei regenerative de avangardă în crearea noilor game – o noutate absolută pe piața locală
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: