Setari Cookie-uri

Trucuri pentru regenerarea rapidă a părului

Ai nevoie de soluții la îndemână pentru a-ți regenera părul și a-i reda vitalitatea.

Soarele, produsele de styling, placa de păr sau ondulatorul contribuie la degradarea părului. Pe deasupra, deficitul de vitamine sau vopseaua de păr sunt alți factori care afectează sănătatea și frumusețea podoabei capilare. Drept urmare, ai nevoie de soluții la îndemână pentru a-ți regenera părul și a-i reda vitalitatea. În acest articol, îți prezentăm câteva trucuri simple pentru un păr frumos și sănătos!

Remedii naturiste pentru regenerarea părului: 3 măști homemade

1. Mască cu ulei de măsline, ouă și miere

Unul dintre cele mai simple trucuri pentru regenerarea părului este masca pe bază de ulei de măsline, ouă și miere. Folosește-o de trei ori pe săptămână pentru a vedea rezultatele așteptate. Pentru a o prepara, bate două albușuri de ou, adaugă două linguri de ulei de măsline și 20 ml de miere, după care amestecă ingredinetele până ce vei obține o pastă. Aplic-o pe lungimea părului, evitând rădăcina și las-o să acționeze timp de 20 de minute, iar mai apoi clătește cu apă din abundență.

Citește și:

2. Tratament cu oțet de mere

Un alt remediu simplu și accesibil care ajută la regenerarea părului este oțetul de mere. Acesta reduce secreția de sebum (motiv pentru care îl poți folosi și dacă ai părul gras), elimină mătreața și bacteriile de pe scalp și, în plus, stimulează circulația sângelui, stimulând astfel creșterea părului. Diluează 30 de ml de oțet de mere cu apă și apoi aplică-l pe păr, inclusiv pe scalp. După 10 minute, clătește și spală-ți părul așa cum faci de obicei.

3. Mască pe bază de ulei de cocos

Uleiul de cocos poate fi folosit ca înlocuitor al balsamului de păr. Aplică-l pe vârfuri, lasă-l să-și facă efectul timp de 10 minute, iar apoi clătește. Încearcă acest tratament homemade de 2 ori pe săptămână pentru a obține un păr sănătos și strălucitor.

Citește și:

Sfaturi de alimentație pentru un păr regenerat

Pentru regenerarea părului, acordă atenție și alimentației tale. Este esențial să asiguri organismului un aport optim de nutrienți și aminoacizi. Fierul este și el important pentru un păr sănătos și rezistent. Consumă fasole, linte și semințe, pentru că sunt surse bogate în fier. Uleiul de pește, dar și alte produse care conțin acizi grași Omega 3 sunt și ele recomandate pentru creșterea și regenerarea părului. Lămâile, portocalele, spanacul și ovăzul trebuie incluse și ele în dieta ta zilnică dacă vrei un păr sănătos și frumos, deoarece conțin aminoacizi care sintetizează cheratina (stratul de protecție care conferă rezistența cosițelor și unghiilor).

Produsele de îngrijire potrivite pentru regenerarea părului

Dacă ai părul degradat, predispus la căderea excesivă, adoptă o rutină de îngrijire potrivită. Astfel, din arsenalul tău de îngrijire nu pot lipsi următoarele produse destinate părului:

Citește și:

De asemenea, dacă părul tău este degradat, evită folosirea frecventă a ustensilelor de styling care funcționează pe bază de căldură și care afectează sever structura firelor de păr.

Foto: Allef Vinicius, Unsplash

Vizionare placuta


Kudika
8 Decembrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.