Setari Cookie-uri

Doctor Adelina Dianu, Medic Specialist Dermatologie, AVRA Aesthetic Institute, despre tratamentul cu laser al onicomicozei

O afecțiune a unghiilor cu care ne confruntăm des. Aceasta poate fi tratată în ședințe cu laser  Splendor X de la Lumenis,  pentru eficiență maximă și pentru ca unghiile noastre să fie sănătoase și să arate perfect.

Ce înseamnă onicomicoza? Cum apare , care sunt cauzele cele mai frecvente?

Onicomicoza (sau ciuperca unghiei) este o afecțiune cronică a unghiilor, determinată de invadarea acestora de fungi patogeni. Aceasta apare de obicei prin contaminarea de la alte persoane cu această afecțiune, prin folosirea în comun a obiectelor de încălțăminte sau a instrumentelor pentru unghii. Din păcate, mulți dintre pacienții noștri ne spun că problema a apărut după manichiură, sau pedichiură în saloanele în care instrumentele nu sunt sterilizate corespunzator între clienți.

tratament laser ciuperca unghiei, ciuperca piciorului - avra institute

Cine este predispus la această afecțiune a unghiei? Puteți enumera, vă rog, factorii de risc?

Cel mai frecvent se confruntă cu această problemă persoanele în vârstă, cele cu imunitatea compromisă, diabetici, persoane care se confruntă cu hiperhidroza tălpilor (transpirație excesivă).

Citește și:

Pe lângă o imunitate mai scăzută, și umezeala este un factor de risc foarte important, astfel că persoanele care stau mult cu mâinile în apa, sau transpiră excesiv și nu pot purta încălțăminte adecvată, aerisită, sunt mult mai predispuse la a dezvolta onicomicoza.

Care sunt simptomele acestei afecțiuni?

Onicomicoza debutează cu o pată mică albă la vârful unghiei sau în părțile laterale, care apoi se mărește progresiv, și poate cuprinde toată unghia care se îngroașă, devine gălbuie și opacă și chiar se poate desprinde de pe patul unghial. Infecția apare inițial la o singură unghie, și dacă este lasată netratată de obicei se extinde la toate unghiile în timp.

Cu ce aparatură din centrul Avra Institute putem combate această afecțiune și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm?

Citește și:

La Avra Institute, în urma unui consult stabilim protocolul de tratament, ce include obligatoriu ședințe de laser. Folosim laserul Splendor X de la Lumenis pentru a trata onicomicoza, ca și tratament de sine statator, sau combinăm ședințele de laser cu tratament local sau sistemic în funcție de particularitățile fiecărui caz.

tratament laser ciuperca unghiei, ciuperca piciorului - avra institute

De ce este acest aparat eficient? De asemenea, aș dori să specificați în cât timp combatem onicomicoza cu acest aparat, cât durează tratamentul?. Evident, contează și gradul de afecțiune pe care îl avem la unghia piciorului.

Laserul Splendor X de la Lumenis, folosește lungimea de unda Nd YAG 1064 nm, și țintește exact nivelul la care ciuperca se răspândește, inhibând dezvoltarea ei. Tratamentul în cadrul institutului AVRA este confortabil pentru pacient, este de scurtă durată și nu afectează nici unghia, nici pielea din jur. Ședințele se spațiază în general la 4 săptămâni și sunt necesare între 3 – 8 ședinte, în funcție de vechimea afecțiunii și de ritmul de creștere al unghiei.

Citește și:

Cu cât pacienții încep tratamentul mai rapid de când observa schimbari la nivelul unghiilor, cu atât tratamentul în cabinet va fi mai eficient și va fi nevoie de mai puține ședințe de laser.

tratament laser ciuperca unghiei, ciuperca piciorului - avra institute

Există și un tratament pe care va trebui să îl continuăm acasă?

În timpul tratamentului cu Laser, pacienții respectă și acasă anumite măsuri de igienă prin care să contribuie la succesul tratamentului. Trebuie să aibă instrumente separate de îngrijire a unghiilor față de ceilalți membri ai familiei, să încerce să limiteze timpul petrecut în încălțări strâmte, incomode, în care transpira ușor, să poarte doar șosete din bumbac și dacă le-a fost recomandat, să aplice zilnic sau săptămânal tratamente topice cu substanțe antimicotice la nivelul unghiilor afectate.

Citește și:

Dr. Adelina Dianu, Medic Specialist Dermatologie, AVRA Aesthetic Institute

Vizionare placuta


Kudika
7 August 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.