Setari Cookie-uri

Cum să ai un look impecabil fără efort: sfaturi utile

Uneori poate să ţi se pară dificil să arăţi mereu fără cusur, în special atunci când ai atât de multe de bifat: îngrijirea pielii, a părului, a danturii, alegerea hainelor potrivite şi multe altele.

Vestea bună este că există mici lucruri pe care le poţi face pentru a te bucura de un look impecabil fără prea mult efort.

Descoperă cum poţi să arăţi de milioane cu minim de efort:

Îngrijeşte-ţi dantura

Zâmbetul este unul dintre primele lucruri pe care ceilalţi le observă la noi atunci când ne cunosc. Dacă îţi doreşti să arăţi mereu fără cusur, atunci este o idee bună să pui accent pe îngrijirea danturii. Bineînţeles, cel mai important motiv pentru care trebuie să îţi îngrijeşti dantura este chiar sănătatea ta. Foarte multe afecţiuni de ordin stomatologic pot avea complicaţii ce afectează starea generală de sănătate.

Primul pas pentru a avea o dantură frumoasă este periajul. În prezent, periuţa electrică este cea mai bună soluţie dacă îţi doreşti un periaj complet şi uşor de realizat. Vei găsi o mulţime de periuţe electrice pe piaţă, la preţuri pentru toate buzunarele. Majoritatea periuţelor electrice sunt uşor de folosit, iar programele de curăţare nu durează de obicei mai mult de două minute.

Citește și:

În afară de folosirea unei periuţe electrice, vei mai avea nevoie şi de aţă dentară sau de un irigator bucal pentru a putea curăţa uşor spaţiile interdentare.

Nu uita nici de consultul anual la medicul stomatolog. Prevenţia este cheia pentru a te bucura de o dantură frumoasă şi sănătoasă. Tot medicul stomatolog este cel care ar trebui să îţi recomande tratamente de albire dacă îţi doreşti dinţi mai albi. Evită să foloseşti produse din comerţ sau leacuri băbeşti pentru albirea dinţilor decoare rişti să deteriorezi smaltul sau să te trezeşti cu pete pe dinţi.

Încearcă epilarea definitivă

Epilarea este un procedeu ce poate să îţi consume destul de mult timp. Dacă foloseşti lama de râs sau crema depilatoare, atunci ştii că această procedură trebuie realizată destul de des, odată la câteva zile sau chiar zilnic. Pe de altă parte, ceară sau epilatorul electric îţi asigură o piele fină pentru ceva mai mult timp, însă de obicei nu este vorba de peste 3 săptămâni. În plus, procedurile ce implică smulgerea firului de păr sunt destul de dureroase.

Citește și:

O soluţie foarte bună pentru a avea o piele fină pe termen lung, fără bătăi de cap, este epilarea definitivă. O mulţime de saloane oferă servicii de epilare definitivă cu laser, SPL sau IPL. Vei găsi oferte de preţ diverse, însă trebuie să ştii că este important să alegi un salon ce respectă toate normele în vigoare, pentru siguranţa ta.

De asemenea, mai poţi alege un aparat de epilare cu IPL pentru acasă. Acesta se poate folosi în intimitatea casei tale, oricând doreşti, pentru a încetini creşterea părului. Cu ajutorul unui astfel de aparat te poţi bucura de piele fină pentru luni în şir. Bineînţeles, este important să ceri sfatul medicului dermatolog înainte de a începe epilarea cu IPL acasă ca să te asiguri că nu îţi este contraindicata.

Citește și:

Formează-ţi o rutină de skin care

Un look impecabil începe cu o piele sănătoasă şi îngrijită. Astfel, este esenţial să îţi formezi o rutină de skin care potrivită tenului tău şi nevoilor tale.

O rutină de bază nu trebuie să includă prea multe produse. Vei avea nevoie de un demachiant, un gel, o cremă sau o spumă de curăţare cu clătire, o cremă hidratantă şi un produs cu SPF. Bineînţeles, mai poţi adăuga şi un activ precum vitamina C, niacinamida sau acizii AHA în rutină ta, dacă foloseşti SPF corespunzător. Cel mai bine este să ceri sfatul medicului dermatolog dacă îţi doreşti să înveţi să foloseşti activii corect şi să ştii ce anume se potriveşte pielii tale.

Poţi să arăţi minunat fără să petreci ore în şir în faţa oglinzii sau în saloane. Începe prin a-ţi forma o rutină de skin care potrivită pielii tale, îngrijeşte-ţi mereu dantura şi apelează la proceduri estetice, precum epilarea definitivă, atunci când ai ocazia.

Citește și:

foto unsplash

Vizionare placuta


Kudika
8 Septembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.