Setari Cookie-uri

Rutina de îngrijire coreeană: descoperă produsele și pașii K-Beauty

IN ACEST ARTICOL:

Esența K-Beauty stă în conceptul de „glass skin” (piele de sticlă), adică un ten atât de hidratat și curat, încât capătă un aspect translucid și luminos.

Frumusețea coreeană, cunoscută la nivel global sub numele de K-Beauty, a devenit un adevărat fenomen cultural și un standard în industria cosmetică.

Despre produsele de îngrijire coreene

Spre deosebire de abordarea occidentală, care se concentrează adesea pe tratarea problemelor vizibile (cum ar fi acoperirea imperfecțiunilor cu machiaj), filozofia coreeană pune accent pe prevenție, hidratare și sănătatea barierei cutanate.

Esența K-Beauty stă în conceptul de „glass skin” (piele de sticlă), adică un ten atât de hidratat și curat, încât capătă un aspect translucid și luminos. Această abordare transformă rutina de îngrijire dintr-o corvoadă zilnică într-un ritual de relaxare și respect față de sine. Accentul cade pe hrănirea pielii din interior, astfel încât nevoia de fond de ten să devină minimă.

Citește și:

Coreea de Sud investește masiv în cercetare și dezvoltare în ceea ce privește tehnologia cosmetică. Brandurile coreene sunt faimoase pentru utilizarea unor ingrediente naturale, dar neconvenționale pentru occidentali, precum:

  • mucina de melc – recunoscută pentru proprietățile extraordinare de regenerare și hidratare

  • Centella Asiatica – un ingredient „minune” pentru calmarea inflamațiilor și a pielii sensibile

  • apa de orez și ginsengul – elemente tradiționale (Hanbang) folosite de secole pentru luminozitate și anti-îmbătrânire

  • fermentarea – ingredientele fermentate pătrund mai ușor în piele și sunt mai bogate în nutrienți

Succesul acestor produse nu ține doar de marketing, ci de raportul calitate-preț. Consumatorul coreean este extrem de informat și exigent, ceea ce forțează brandurile să mențină prețuri accesibile pentru formulări extrem de complexe și eficiente.

Citește și:

Produsele de îngrijire coreene au schimbat paradigma globală, învățându-ne că o piele frumoasă nu se obține prin soluții agresive de moment, ci prin răbdare, hidratare constantă și protecție solară zilnică.

Îngrijirea pielii cu produse coreene

Rutina coreeană de îngrijire a pielii sau rutina de îngrijire în 10 pași este un sistem complex de regenerare a tenului, originar din Coreea de Sud, definit printr-o abordare preventivă și metodică a frumuseții, conceput pentru a oferi pielii tot ce are nevoie, de la curățare profundă până la nutriție intensă, folosind cosmetice K-Beauty.

Aceasta se bazează pe ideea de a trata pielea cu blândețe și de a stratifica produsele de la cea mai ușoară textură la cea mai densă. Mai precis, acest ritual presupune parcurgerea unei succesiuni logice de etape, de la dubla curățare și exfoliere, până la aplicarea unor straturi multiple de produse cu densități diferite, precum tonere, esențe, seruri și creme. Scopul este de a trata nevoile specifice ale pielii (precum luminozitatea, acneea sau ridurile) și de a sigila nutrienții în interior, ceea ce va duce la un ten care pare umed, curat și extrem de sănătos, cunoscut sub denumirea de "glass skin".

Citește și:

Dacă grupăm cei 10 pași, observăm ordinea logică și funcția fiecărui strat:

  • curățare – pașii 1-3 presupun curățarea și pregătirea tenului

  • hidratare – pașii 4-5 redau elasticitate pielii și echilibrează pH-ul

  • tratament – pașii 6-8 includ soluții pentru probleme specifice (riduri, acnee, pete, etc.)

  • protecție – pașii 9-10 sigilează hidratarea și oferă protecție împotriva factorilor externi

Rutina este modulară. Dimineața poți face doar 4 pași (curățare, toner, hidratare, SPF), iar seara poți adăuga restul pentru un ritual de relaxare. Majoritatea utilizatorilor folosesc o rutină de 5-6 pași zilnic și păstrează exfolierea și măștile pentru zilele de răsfăț.

Nu încerca să introduci toate cele 10 produse deodată. Dacă ești la început, pielea ta ar putea reacționa. Începe cu pașii de bază și adaugă restul treptat.

Citește și:
  1. Înlăturarea machiajului cu ulei hidrofil

Primul pas are misiunea de a dizolva impuritățile grase acumulate pe parcursul zilei. Acestea includ excesul de sebum, machiajul (în special cel rezistent la apă) și, cel mai critic, filtrele de protecție solară. Deoarece produsele cu SPF sunt create să adere puternic la piele pentru a ne proteja, un gel de curățare obișnuit adesea nu reușește să le îndepărteze complet și lasă porii încărcați.

Este esențial ca balsamul sau uleiul hidrofil să fie aplicat pe fața uscată și cu mâinile uscate. Apa ar bloca interacțiunea dintre uleiul din produs și uleiurile de pe față. Se masează delicat tenul timp de aproximativ 60 de secunde. Acest proces ajută la „topirea” machiajului și la deblocarea dopurilor de sebum din pori. Apoi se adaugă o cantitate mică de apă călduță pe mâini și se continuă masajul. Uleiul hidrofil se va transforma într-un lichid lăptos. În final se spală fața cu apă călduță.

Citește și:

Produsele trebuie întotdeauna adaptate și alese în funcție de tipul tenului, ca de exemplu:

  • pentru un ten gras sau acneic, foarte popular este uleiul cu extract de Heartleaf (frunza inimii), care calmează inflamațiile în timp ce curăță punctele negre

  • pentru tenul uscat sau matur este ideal un balsam cu apă de orez și cereale fermentate ce oferă luminozitate și hidratare încă din primul pas

  • pentru tenul sensibil sau cu rozacee, se recomandă un ulei foarte fluid, extrem de ușor, bazat pe extract de Centella Asiatica, care repară bariera cutanată în timp ce demachiază

  1. Spuma sau gelul de curățare

După ce uleiul a dizolvat machiajul și grăsimea, al doilea pas intervine pentru a curăța tot ce a rămas în urmă. Acest produs elimină reziduurile de ulei, praful, poluarea și transpirația. Fără acest al doilea pas, resturile de ulei hidrofil ar putea rămâne pe piele și ar împiedica penetrarea produselor de hidratare ce urmează (toner, esență).

Citește și:

Pentru o utilizare corectă, se ia o cantitate mică de gel sau spumă în palmele umede și se masează până se creează o spumă bogată. Se aplică spuma pe față cu mișcări circulare, insistând pe zonele cu probleme (de obicei zona T). Se clătește abundent cu apă, inclusiv la baza părului sau sub maxilar, pentru a asigura îndepărtarea oricăror urme de produs.

Această succesiune (pasul 1 apoi 2) este obligatorie din motive de eficiență moleculară. Dacă am începe cu un gel pe bază de apă, acesta ar „aluneca” pur și simplu peste stratul de machiaj sau SPF gras, fără a curăța pielea în profunzime.

Prin dubla curățare, ne asigurăm că tenul nostru este perfect curat, deoarece o piele care nu este curățată corect nu va putea niciodată să absoarbă nutrienții din seruri sau creme, oricât de bune și scumpe ar fi acestea.

În funcție de tipul tenului, se pot alege produsele astfel:

  • pentru tenul gras sau acneic, un gel ce conține ulei de arbore de ceai (antiseptic) și are un pH ușor acid, care menține mediul neprielnic dezvoltării bacteriilor ce cauzează acneea

  • pentru tenul uscat sau matur este mai potrivită o spumă cu sevă de mesteacăn pentru a menține echilibrul hidratării, și lasă pielea catifelată, nu „scârțâind” de uscată

  • pentru tenul sensibil sau cu rozacee, se recomandă o spumă cu o formulă minimalistă, fără parfum sau alcool

  1. Exfolierea

După ce am asigurat o bază perfect curată prin dubla curățare, trecem la etapele care transformă textura pielii și o pregătesc pentru hidratare: exfolierea și tonerul. Acestea sunt momentele în care pielea trece de la stadiul de „curat” la cel de „receptiv”.

Exfolierea elimină celulele moarte de la suprafața epidermei care, dacă sunt lăsate să se acumuleze, dau tenului un aspect tern, cenușiu și pot bloca porii, ducând la apariția coșurilor. Mai mult, o piele care nu a fost exfoliată acționează ca o barieră: produsele scumpe (serurile, cremele) vor rămâne deasupra stratului de celule moarte, fără a pătrunde în profunzime.

Există exfolianți fizici (sau mecanici), cum sunt scrub-urile cu particule fine, care îndepărtează celulele moarte prin masaj, și exfolianți chimici precum acizii AHA și BHA.

  • AHA (acid glicolic/lactic) – lucrează la suprafață, ideal pentru pete și riduri fine

  • BHA (Acid salicilic) – pătrunde în interiorul porilor; excelent pentru puncte negre și acnee

  • PHA (poli-hidroxi-acizi) – varianta mai blândă a AHA, adecvată pentru pielea sensibilă

Produsele coreene cu exfolianți chimici sunt extrem de apreciate deoarece sunt formulate să fie eficiente fără a provoca iritațiile severe pe care le pot cauza exfolianții occidentali mai agresivi. Coreenii folosesc adesea concentrații echilibrate și ingrediente calmante (cum ar fi pantenolul, apa de coajă de salcie sau centella) alături de acizi.

Exfolierea tenului nu se face zilnic, ci de 1-3 ori pe săptămână, în funcție de toleranță. Produsul se aplică pe pielea curată și uscată. În cazul utilizării unui exfoliant chimic, produsul se lasă să acționeze câteva minute înainte de următorul pas, pentru a-și face treaba corespunzător la pH-ul optim.

După utilizarea produselor cu exfolianți chimici, este obligatorie aplicarea protecției solare (SPF) deoarece acizii fac pielea mult mai sensibilă la radiațiile UV.

  1. Tonerul pentru ten

Tonerul coreean este o infuzie de hidratare și nutrienți, cu roluri multiple:

  • echilibrează pH-ul – după curățare (mai ales dacă apa de la robinet este dură), pH-ul pielii poate crește (devine alcalin); tonerul îl readuce rapid la valoarea optimă (ușor acidă, în jur de 5,5) și protejează astfel bariera naturală a pielii

  • hidratează instantaneu – reumple pielea cu apă imediat după spălare și previne senzația de „față care strânge”

  • funcționează ca o amorsă – tonerul înmoaie pielea pentru ca serurile și cremele care urmează să pătrundă mult mai adânc

Tonerul se aplică imediat după curățare (sau după exfoliere), cât timp fața este încă ușor umedă:

  • cu o dischetă demachiantă – o metodă bună când se dorește o ultimă curățare mecanică sau când se utilizează un toner exfoliant

  • cu ajutorul palmelor – se toarnă 3-4 picături în palme, se freacă ușor și se presează produsul pe față, gât și decolteu; este metoda cea mai blândă și eficientă pentru hidratare

  • metoda 7 skin – o tehnică faimoasă care presupune aplicarea a 7 straturi subțiri de toner, unul după altul, pentru a obține o hidratare extremă și acel aspect de „glass skin”

  1. Esențe

Dacă primii pași au pregătit tenul, următorii trei, esențele, serurile și ampulele, sunt produsele care fac munca de tratare și transformare a pielii.

Esența este inovația care a pus Coreea pe harta cosmetică. Este un produs hibrid între toner și ser, care are rolul de a accelera regenerarea celulară și de a oferi un strat intens de hidratare. De multe ori conține ingrediente fermentate care pătrund adânc în piele.

Esențele au o textură apoasă, dar ușor mai densă decât tonerul.

Pentru aplicare, se toarnă câteva picături în palme și se tapotează (nu se freacă) pe față până la absorbție.

  1. Seruri, ampule

Serul este un produs specializat, conceput ca un tratament țintit pentru o problemă specifică: riduri, pete, pori măriți sau lipsă de fermitate. Are o concentrație mai mare de active decât esența și o textură mai vâscoasă, adesea sub formă de gel sau ulei ușor. Produsele au, pentru aplicare, de obicei, o pipetă, cu ajutorul căreia se aplică 2-3 picături de ser direct pe față și se masează ușor.

Ampula este cel mai concentrat produs din toată rutina, cu rol de stimulent rapid pentru perioadele când pielea este în criză (extrem de deshidratată, foarte iritată sau ternă înainte de un eveniment). Nu este neapărat un produs de folosit zilnic, ci mai degrabă un tratament-șoc. Ampulele pot avea texturi variabile, dar de obicei sunt foarte dense și concentrate. Se aplică la fel ca serul, prin masaj ușor, dar în cantități mai mici.

Sintetizat, pentru a ști cum să le diferențiem, putem reține astfel:

  • esența – are concentrație medie de active; se utilizează pentru hidratare și regenerare; are textură apoasă sau fluidă

  • serul – are concentrație mare de active; pentru probleme specifice; are textură vâscoasă, de gel

  • ampula – are concentrație foarte mare de active; este tratament intensiv, pentru un rezultat rapid; are textură foarte densă, bogată

Regula de bază în rutina coreeană este aplicarea produselor de la cea mai lichidă textură la cea mai densă, astfel că vom folosi produsele astfel: întâi toner, apoi esența, apoi serul, și ulterior ampula.

Ca recomandare, produsele nu trebuie folosite toate trei în aceeași seară. Dacă pielea se simte hidratată și plină după esență, se poate omite aplicarea serului.

  1. Măștile pentru față

Următorii doi pași (măștile de față și cremele pentru ochi) sunt despre infuzie și precizie.

Măștile tip șervețel coreene sunt bucăți de material (bumbac, hidrogel sau bioceluloză) îmbibate într-o cantitate generoasă de ser concentrat, care are rolul de a crea o barieră fizică (ocluzie) ce împiedică evaporarea ingredientelor. Astfel, pielea este forțată să absoarbă mult mai mult produs decât ar face-o dintr-o aplicare obișnuită de ser.

Masca se aplică pe fața curată (după toner sau esență) și se lasă exact cât scrie pe pachet (de obicei 15-20 minute). Ea nu trebuie lăsată să se usuce pe față. Dacă se usucă, materialul va începe să tragă umiditatea înapoi din piele. După îndepărtare, nu te spăla pe față, ci tapotează restul de lichid în piele.

Nu arunca nici plicul în care a fost masca deoarece, de obicei, acolo rămâne foarte mult ser. Aplică excesul pe gât, decolteu și coate. În Coreea, nicio picătură de produs nu trebuie irosită.

Masca de noapte este un produs specific coreean. Se aplică peste crema hidratantă (sau în loc de ea) de 2-3 ori pe săptămână. Are o textură de jeleu care creează o barieră intensă, astfel încât dimineața să te trezești cu pielea extrem de catifelată.

  1. Cremele pentru ochi

Pielea din jurul ochilor este de până la 5 ori mai subțire decât restul feței, nu are glande sebacee (deci se usucă rapid) și este prima care trădează vârsta. Crema de ochi are rol de hidratare intensă fără a fi prea grea (pentru a evita milia – acele puncte mici de grăsime) și de tratare a problemelor specifice: cearcăne, pungi sau riduri fine (laba gâștei).

Pentru aplicarea cremei de ochi folosește degetul inelar deoarece este cel care exercită cea mai mică presiune. Aplică prin punctare ușoară de-a lungul osului orbital, fără a trage de piele. Nu aplica prea aproape de linia genelor, deoarece produsul va migra natural spre ochi.

  1. Cremele hidratante pentru ten de zi și de noapte

În rutina coreeană, crema hidratantă nu este neapărat sursa principală de tratament, ci mai degrabă un agent de sigilare. Ea formează o barieră ocluzivă care împiedică evaporarea apei și menține ingredientele active (serurile, esențele) în piele.

Crema de zi este, de regulă, mai lejeră. Are o textură de gel sau emulsie care se absoarbe rapid și lasă pielea pregătită pentru machiaj sau SPF, fără să o încarce.

Crema de noapte poate fi mai bogată și mai nutritivă. Noaptea, pielea intră în mod de regenerare, astfel că o cremă cu ceramide, peptide sau uleiuri vegetale ajută la refacerea barierei cutanate.

  1. Cremele pentru protecție solară

În Coreea, protecția solară nu este doar pentru plajă, ci este un pas zilnic, obligatoriu, indiferent de vreme, și este considerat cel mai eficient produs anti-aging, fiind responsabil pentru prevenirea a 80% din semnele premature de îmbătrânire.

Spre deosebire de produsele occidentale, care pot fi lipicioase sau lasă urme albe, coreenii au revoluționat texturile. Produsele coreene cu SPF se simt ca niște loțiuni hidratante lejere și folosesc ingrediente de ultimă generație care sunt extrem de stabile și nu irită ochii.

Pe lângă filtrele UV fizice sau chimice, aproape orice SPF coreean conține și active precum niacinamida (pentru luminozitate), adenozina (pentru riduri), Centella Asiatica (pentru calmare) sau acid hialuronic.

De menționat sunt și produsele hibrid care combină cele mai bune proprietăți, precum:

  • produse cu filtre fizice și chimice – oferă protecția imediată a filtrelor minerale și textura elegantă a celor chimice; sunt ideale pentru persoanele cu ten sensibil care vor totuși o estetică plăcută

  • hibride funcționale (Sun Serum sau Sun Essence) – acestea elimină granița dintre îngrijire și protecție; sunt atât de hidratante încât pot înlocui complet crema de zi

  • creme nuanțatoare – sunt SPF-uri care conțin un pigment discret (roz, piersică sau verde) care corectează nuanța tenului și oferă luminozitate instantanee, înlocuind cu succes BB cream-ul sau fondul de ten

Produsele cu SPF se aplică în fiecare dimineață, ca ultim pas al rutinei de îngrijire, înainte de machiaj. Trebuie aplicat cu 15-20 de minute înainte de a ieși din casă.

Și cantitatea aplicată este importantă. Pentru a afla cantitatea corectă, aplică regula celor două degete: trasează două linii de produs pe degetul arătător și cel mijlociu, de la bază până la vârf. Aceasta este cantitatea necesară pentru față și gât.

Protecția solară se degradează sub acțiunea razelor UV, de aceea coreenii au inventat stick-uri și dischete (pernuțe) solare special pentru a putea reaplica protecția peste machiaj pe parcursul zilei, fără a folosi mâinile murdare.

Produsele pentru îngrijirea buzelor

Produsele coreene pentru buze au transformat îngrijirea acestei zone delicate dintr-un gest banal (aplicarea unui balsam de buze) într-un adevărat ritual de regenerare. În viziunea K-Beauty, buzele nu trebuie doar să fie colorate, ci trebuie să aibă un aspect plin, hidratat și fără nicio urmă de descuamare.

Spre deosebire de produsele occidentale, care se bazează deseori pe ceară pentru a crea o barieră superficială, produsele coreene au rolul de reparare profundă, de exfoliere (îndepărtarea celulelor moarte fără frecare agresivă) dar și de a oferi volum prin hidratare.

Coreenii folosesc formule complexe și pentru buze, împrumutate adesea din tehnologia cremelor de față, cu ingrediente precum:

  • complex de fructe de pădure – bogat în vitamina C și antioxidanți pentru luminozitate

  • ceramide și acid hialuronic – pentru a menține hidratarea timp îndelungat

  • ulei de camelie, măceșe și argan – pentru hrănire intensă

  • ingrediente anti-îmbătrânire care ajută la netezirea liniilor fine de pe buze

  • fermenți ce ajută la absorbția mai rapidă a produselor

Esențele și uleiurile pentru buze sunt tratamente de zi care oferă și un aspect estetic deosebit, deoarece produsul pătrunde în crăpăturile fine și sigilează hidratarea, oferind un luciu tip oglindă buzelor. Se pot purta singure pentru un efect de strălucire natural sau peste un ruj, pentru a preveni uscarea acestuia.

Măștile de noapte pentru buze sunt și ele faimoase. Au o textură densă, ca un balsam bogat. Se folosesc prin aplicarea unui strat generos seara, înainte de culcare, cu ajutorul spatulei incluse. Peste noapte, masca dizolvă celulele moarte. Dimineața, buzele se șterg ușor cu o dischetă umedă și rămân perfect fine.

Îngrijirea orală

Igiena orală în Coreea de Sud nu este privită doar ca o necesitate medicală, ci ca o extensie a ritualului de frumusețe și a respectului social, și se concentrează pe ideea de zâmbet luminos și prospețime de lungă durată.

Coreenii combină înțelepciunea tradițională cu tehnologia modernă pentru a crea paste de dinți care nu doar curăță, ci și hrănesc gingiile, și includ extracte de ceai verde, propolis, sare de bambus sau cărbune activ în pastele de dinți. Sarea de bambus este obținută prin coacerea sării de mare în tuburi de bambus sigilate cu argilă, și este o sare bogată în minerale (magneziu, calciu, potasiu) care reduce inflamația gingiilor și luptă împotriva bacteriilor. Extractele de ceai verde și de mentă sălbatică sunt adăugate pentru o prospețime de lungă durată, fără a folosi arome artificiale care pot afecta mucoasa bucală.

Și periuțele coreene sunt faimoase pentru designul lor ergonomic și perii extrem de sofisticați, foarte flexibili și atât de subțiri (0,01mm) încât pot pătrunde în spațiile interdentare și sub linia gingiei unde periuțele standard nu ajung. Multe periuțe au perii infuzați cu particule de aur sau cărbune activ. Aurul are proprietăți antibacteriene naturale (păstrează periuța curată între utilizări), iar cărbunele ajută la absorbția mirosurilor neplăcute.

Sursa foto: Shutterstock


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: