Setari Cookie-uri

Nuanța de fard care evidențiază orice culoare a ochilor! Descoperă cum îți poți transforma privirea cu o singură culoare

IN ACEST ARTICOL:

Există culori care flatează, și apoi există culori care transformă. Violetul intră, fără prea multă modestie, în a doua categorie. Nu e doar un moft sezonier sau o alegere îndrăzneață pentru seară. E, de fapt, unul dintre puținele farduri care au darul rar de a scoate la suprafață exact ce e mai frumos în orice culoare de ochi.

Violetul, culoarea universală neașteptată

Dacă ar fi să-l descrii simplu, violetul e punctul de întâlnire dintre căldura roșului și calmul albastrului. Iar combinația asta creează un contrast subtil, dar eficient, cu aproape orice iris. Nu “luptă” cu ochiul, nici nu îl acoperă, dar îl pune în valoare, ca o lumină bine plasată.

Paleta cu farduri violet

Ochii căprui, de exemplu, devin mai profunzi în prezența violetului. Nuanțele de prună sau burgundy scot reflexe aurii pe care, în lumină naturală, poate nici nu le-ai observat până acum. E genul de efect care nu țipă, dar rămâne în memorie.

La ochii verzi, violetul face ceva aproape magnetic. Fiind culori complementare, contrastul devine imediat vizibil. Un mov ușor estompat pe pleoapă sau chiar tras discret sub ochi poate intensifica verdele până la acel punct în care pare aproape ireal.

Citește și:

Ochii albaștri? Aici intervine magia neașteptată. În loc să-i “răcească”, cum ai crede, violetul le dă profunzime. Tonurile mai calde, ușor spre mov prăfuit sau lavandă, echilibrează albastrul și îl fac să pară mai intens, mai viu.

Citește și Cât de des trebuie să îți speli pensulele de machiaj și cum le întreții corect?

Versatilitatea și textura: atuurile unui machiaj senzațional fără prea mult efort

Dar dincolo de teoria culorilor, violetul are și un avantaj practic: versatilitatea. Poți să-l porți ca o pată difuză, aproape imperceptibilă, pentru un look de zi care pare fără efort. Sau îl poți construi în straturi, cu accente mai închise în colțul extern, pentru un machiaj care captează imediat atenția.

Citește și:

Textura contează la fel de mult ca nuanța. Un violet mat dă eleganță și structură, în timp ce unul satinat sau ușor sidefat prinde lumina într-un mod care face ochii să pară mai mari, mai odihniți. Iar dacă vrei un efect modern, aproape editorial, un strop de violet metalic în centrul pleoapei schimbă complet jocul.

Citește și Mască de față homemade pentru ten gras și pori dilatați: rețetă naturală cu argilă verde pe care o poți prepara acasă

Provocările violetului

Paleta cu farduri violet

Există, totuși, o mică capcană: aplicat greșit sau ales într-o nuanță nepotrivită subtonului pielii, violetul poate părea obositor, chiar ușor “vânăt”. Secretul e să-l echilibrezi: cu un ten luminos, un corector bun și, dacă simți nevoia, un eyeliner fin care să definească privirea.

Citește și:

Într-un sertar plin de neutre cuminți, violetul e piesa care rupe monotonia fără să pară forțată. Nu cere curaj cât cere curiozitate. Și odată ce începi să-l porți, e greu să nu observi reacțiile: “ți se văd ochii altfel azi”, genul acela de compliment care spune tot, fără să explice nimic.

Dacă nu ai o plaetă cu farduri violet, poate a venit momentul să-ți cumperi una!

this_baker /shutterstock; Bykfa /shutterstock; FabrikaSimf /shutterstock


Alma se numără printre primele cititoare Kudika și a crescut în același timp cu noi. S-a alăturat echipei redacționale sub formă de colaborator pentru că vrea să împărtășească din...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.