Fotografiile ar fi fost făcute pe ascuns în spațiul public, pe stradă și în mijloacele de transport sau ar proveni de pe camerele de supraveghere din magazine cu cabine de probă și saloane de epilare.
Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, prin Centrul de Informare și Relații Publice, că a început verificări din oficiu în urma apariției unor informații alarmante în spațiul public, referitoare la „mii de femei pozate pe ascuns”. Investigațiile vizează stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale necesare.
Poliția investighează suspiciuni de violarea vieții private și hărțuire
Conform comunicatului oficial, verificările sunt realizate în contextul unor posibile infracțiuni prevăzute de Codul penal: violarea vieții private (art. 226) și hărțuirea (art. 208). Poliția Română subliniază că astfel de fapte sunt tratate cu prioritate, din cauza impactului direct asupra siguranței și demnității persoanelor vizate.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Petiție pentru incriminarea explicită a deepfake-urilor erotice: România are nevoie urgentă de o lege clară
- Organizatorul marșului Colectiv, amendat cu 3.000 lei: Orice faptă bună e răsplătită pe măsură. Ce a răspuns Jandarmeria Română?
- În România unde 1 din 2 femei suferă violență domestică, violatorul Tristan Tate e invitat pe scena unui eveniment de fitness
Apel către potențialele victime și martori
Poliția face un apel public către toate persoanele care dețin informații relevante sau care consideră că au fost victime ale unor astfel de acțiuni. Acestea sunt îndemnate să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție sau să utilizeze platforma online de sesizări, disponibilă pe www.politiaromana.ro.
Ancheta este în desfășurare
Investigațiile sunt în curs, iar autoritățile anunță că, la finalizarea acestora, vor fi dispuse toate măsurile legale care se impun. Atenția autorităților a fost trasă de vocile femeilor din online care au vorbit deschis despre site-ul respectiv.
foto prima pagină Vlad Ispas/ Shutterstock