11 noiembrie 1995: Se stingea din viață Corneliu Coposu, numit ”președintele moral al României”

Pe 11 noiembrie 1995, Corneliu Coposu a încetat din viaţă în Bucureşti, totalizând astăzi 30 de ani de la moartea sa. Acţiunea politică şi suferinţa sa în perioada comunistă îl definesc ca o figură emblematică a opoziției în România post-decembristă. În acest omagiu vom reaminti etapele majore ale vieţii sale, experienţa detenţiei şi contribuţia sa la reconstrucţia vieţii politice după 1989.

Viaţa lui Corneliu Coposu şi începuturile politice

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 în comuna Bobota, judeţul Sălaj. A studiat dreptul şi a intrat în viaţa politică în perioada interbelică, devenind apropiat al liderului ţărănist Iuliu Maniu.

Corneliu Coposu a fost martor al marilor decizii politice ale secolului XX

Datorită apropierii de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor direct și participant la numeroase momente esențiale din viața politică a României interbelice și postbelice. A asistat la negocierile purtate de Maniu cu regele Carol al II-lea, la formarea pactelor dintre Partidul Național Țărănesc și alte formațiuni de opoziție care încercau să limiteze efectele dictaturii regale, la pregătirea actului de la 23 august 1944 și la înscenările comuniste îndreptate împotriva partidelor istorice, în special a PNȚ-ului.

foto Florin34/ Shutterstock

Această experiență i-a oferit ulterior o perspectivă documentată asupra evenimentelor, permițându-i să aducă informații noi și să corecteze erori sau interpretări tendențioase din istoriografia perioadei interbelice, a celui de-al Doilea Război Mondial și a primilor ani ai comunismului. În notele sale din timpul statului național-legionar, Coposu relata că Partidul Național Țărănesc devenise una dintre principalele ținte ale violenței legionare.

El povestește un episod cutremurător: la zece minute după ridicarea de acasă a lui Virgil Madgearu, secretarul general al PNȚ, soția acestuia l-a sunat pe Iuliu Maniu pentru a-i spune că legionarii îl luaseră pe soțul ei. Maniu și Coposu s-au deplasat imediat la locuința familiei Madgearu și au aflat de la colonelul Rioșianu, secretar general în Ministerul de Interne, că autoritățile nelegionare nu știau nimic despre caz. Rioșianu i-a oferit lui Coposu două pistoale și cartușe, spunându-i: „Trageți în ei, ca în câini, pe răspunderea mea.” Coposu a mers apoi la o audiență la Horia Sima, care a pretins că nu cunoștea nimic despre incident. În aceeași seară, în jurul orei 18, a venit vestea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu și Coposu s-au deplasat la fața locului, unde trupul economistului și omului politic fusese găsit cu urme vizibile de violență și gloanțe.

În jurnalul său, Corneliu Coposu descrie și rolul esențial pe care Iuliu Maniu l-a avut în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, moment în care România a ieșit din alianța cu Germania nazistă și s-a alăturat puterilor occidentale și Uniunii Sovietice. Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea mareșalului Antonescu, conferind astfel legitimitate politică actului. Coposu notează și motivele pentru care Maniu a refuzat ulterior să conducă guvernul instalat după 23 august, conștient că acesta ar fi fost sabotat de sovietici și de colaboratorii lor comuniști.

Corneliu Coposu a făcut 17 ani de închisoare politică pentru convingerile sale

La 14 iulie 1947 el a fost arestat împreună cu întreaga conducere a ‎Partidul Naţional‑Ţărănesc, în ceea ce a rămas cunoscut ca „Înscenarea de la Tămădău”. Până în 1956 a fost deținut preventiv, fără să fie judecat. Ulterior, în 1956, i-s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi „crimă contra reformelor sociale”, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă. Apoi el a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat până în 1962.

foto Solar Studio/ Shutterstock

În cei peste 17 ani de detenţie a fost mutat între numeroase penitenciare: arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison de pe Calea Plevnei; penitenciarul Piteşti; Văcăreşti; Craiova; Jilava; Bragadiru; colonia de muncă de la Capu Midia (Canalul Dunăre-Marea Neagră); lagărul de triere din Ghencea; ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr. 4 Ocnele Mari; din nou Văcăreşti; Poarta Albă Constanţa; Sighet; Jilava; Râmnicu Sărat; Gherla; Aiud; din nou Râmnicu Sărat. Deţinerea sa a avut consecinţe grave. Îîn momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare – 51 kg.

Soţia sa, Arlette Coposu, a fost de asemenea condamnată la 20 de ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii pentru complicitate la „înaltă trădare”. Eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, a fost apoi supus domiciliului obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila, împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu şi Virgil Solomon.

Cariera politică după 1989

După 1989, Coposu a reînfiinţat ­Partidul Naţional-Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi a condus formaţiunea până la moartea sa. A fost senator în Parlamentul României şi lider al opoziţiei în raport cu foste structuri comuniste. În discursul său, el avertiza: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani FSN să se afle şi la stânga, şi la dreapta eșichierului politic”, spunea Corneliu Coposu. Corneliu Coposu a murit la 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani.

La 30 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu rămâne relevantă reflecţia asupra preţului libertăţii politice şi asupra modului în care viaţa individuală a unui lider se intersectează cu traumele istorice ale ţării. Aprecierile nu pot decât să recunoască suferinţa, decizia şi continuitatea democratică pe care le-a reprezentat.

foto prima pagină brunocoelho/ Shutterstock

---