Setari Cookie-uri

wall-street.ro: USR propune pedepse cu închisoarea de până la 3 ani pentru promovarea doctrinelor comuniste

IN ACEST ARTICOL:

USR a depus, recent, la Parlament, o iniţiativă legislativă prin care se interzic organizaţiile, simbolurile cu caracter comunist şi promovarea persoanelor responsabile de crime împotriva umanităţii sau de încălcări grave ale drepturilor omului.

USR vrea pedepse mai mari pentru cei care propagă, în public, mesaje pro-comuniste

Potrivit unui comunicat al USR, proiectul iniţiat de parlamentarii USR Corina Atanasiu, Cristian Ghinea, Remus Negoi şi Narcis Mircescu, prevede interzicerea, printre altele, a:

  • ridicării sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative sau alte însemne care promovează personalităţi reprezentative pentru ideologia comunistă;
  • acordarea numelor personalităţilor reprezentative pentru ideologia comunistă, ale persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice precum şi/sau unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.

Iniţiativa propune ca pedepse pentru cine face propagandă comunistă: închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi pentru cei care promovează în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine comuniste; închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter comunist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Citește și:

Citește continuarea pe wall-street.ro


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.