Setari Cookie-uri

Aperitive Craciun: 5 retete gata in 10 minute

Cucereste-ti invitatii cu cele mai bune aperitive de Craciun.

Pregatirea mesei pentru petrecerea de sarbatori poate fi uneori coplesitoare, mai ales cand timpul pare ca lucreaza impotriva ta, iar familia si musafirii nu mai au rabdare. Am pregatit pentru voi cateva aperitive de Craciun minune, gata in 10 minute si extrem de gustoase.

aperitive craciun Foto: aperitive, Shutterstock

Aperitive de Craciun pentru o masa ca in povesti

1. Cartofi cu smantana, usturoi si bacon

Pentru acest aperitiv delicios ai nevoie de 6 cartofi mici, smantana, usturoi pisat, sare, ceapa verde tocata marunt (doar coditele) si 2-3 fire de patrunjel maruntite. Cartofii se spala bine si se fierb, cu coaja cu tot, in apa cu sare. Cand sunt gata se scot, se scurg de apa si se lasa la racit. Dupa ce s-au racit se taie pe jumatate si se da la o parte putin din baza. Intr-un castronel se amesteca smantana cu sarea si usturoiul. Amestecul se adauga deasupra fiecarui cartof apoi se presara ceapa si patrunjelul.

Citește și:

2. Aperitive Craciun: Oua umplute cu pateu de ficat

Sunt usor de facut si foarte gustoase. Pentru umplutura avem nevoie de 5 galbenusuri, 70 g pateu de ficat, 2 linguri de smantana, maioneza, mustar, condimente si marar. Ouale se fierb, apoi cand sunt gata se curata de coaja si se taie in doua pe lungime. Galbenusurile se zdrobesc cu o furculita apoi se amesteca impreuna cu pateul de ficat, maioneza si smantana. Se adauga sare si piper apoi se orneaza jumatatile de ou si se orneaza cu marar.

aperitive craciun Foto: bruschete, Shutterstock

3. Bruschete cu humus

Este unul dintre acele aperitive de Craciun, extraordinare, cu care o sa impresionati pe toata lumea. Aveti nevoie doar de cateva minute si urmatoarele ingrediente: 200 g de naut la conserva, 2 lingurite de zeama de lamaie, 2 catei de usturoi pisati, o lingurita de chimen, 4 linguri de apa, 2 linguri de ulei de masline si o lingurita de paprika. Boabele de naut se scurg apoi se clatesc. Intr-un blender se adauga nautul, zeama de lamaie, usturoiul, chimenul si apa si se mixeaza pana se obtine o pasta cremoasa. Humusul se intinde pe feliile de bruschete, se stropeste cu putin ulei si se presara deasupra paprika.

aperitive craciun Foto: bagheta umpluta, Shutterstock

Citește și:

4. Aperitive Craciun: Bagheta cu crema de branza

Pentru aceasta bagheta magica si delicioasa ai nevoie de urmatoarele ingrediente: o bagheta de paine, 230 g crema de branza, 120 g branza de capra sau oaie, bacon, 1 catel de usturoi tocat, ardei gras taiat cubulete, rosii taiate, masline taiate marunt, 60 g salam (de preferat picant) taiat cubulete, patrunjel si condimente. Bagheta se taie la ambele capete, miezul se impinge afara, iar cel ramas sa nu fie mai mare de 1 cm. Intr-un castron se amesteca crema de branza, cu usturoiul si branza de capra. Dupa ce ai amestecat bine se adauga si restul ingredientelor, bacon-ul prajit si condimentele. Bagheta se umple cu amestecul obtinut, iar cand este gata se preseaza usor in ambele capete si se lasa la rece 1-2 ore.

Foto: rosii umplute, Shutterstock

5. Rosii umplute cu crema de jalapeno si branza Cheddar

Un aperitiv special care poate fi pregatit in 10 minute si care ii va cuceri si pe cei mai mofturosi. Ai nevoie de 2 jalapeno (ardei iuti), rosii, o ceapa, 2 catei de usturoi, 150 g branza Cheddar rasa, ½ cana maioneza si condimente. Intr-un blender se adauga ceapa tocata, usturoiul si jalapenos si se mixeaza bine. Intr-un castron separat, se adauga branza si maioneza, se amesteca, se adauga putin piper si apoi se toarna peste mixul de jalapenos. Rosiile se taie pe jumatate, apoi cu ajutorul unei linguri se scoate miezul si se lasa putin la scurs. La sfarsit se adauga amestecul de jalapenos si branza in interiorul rosiilor.

Foto prima pagina: oua umplute, Shutterstock

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
20 Decembrie 2014
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.