Setari Cookie-uri

Aperitive de Paste: 3 retete deosebite

Sarbatoarea de Paste se apropie cu pasi repezi asa ca, trebuie sa ne gaseasca pregatite.

Pe langa traditionalele mancaruri de Paste, putem sa ne delectam si cu cateva aperitive deosebite care sa transforme masa de sarbatoare in ceva cu adevarat special. Am pregatit pentru voi aperitive de Pasti delicioase cu care sa va incercati maistria culinara si sa va uimiti familia.

aperitive de paste
Foto: crochete de cartofi, Shutterstock

Retete aperitive de Paste

Crochete de cartofi cu branza

Un aperitiv simplu si gustos pentru care ai nevoie de 250 g cartofi fierti, 250 g branza rasa, 2 linguri pesmet, 2-3 linguri faina, 2 oua, sare si piper. Pentru topping ai nevoie de 2 linguri de pesmet si o lingura de faina. Cartofii si branza se dau prin razatoare, apoi se amesteca impreuna cu celelalte ingrediente si se condimenteaza. Din amestecul obtinut se modeleaza crochetele, apoi se dau prin pesmetul amestecat cu faina si se prajesc in ulei incins. Se rumenesc bine pe ambele parti apoi se pun pe o hartie cu servetel pentru a absorbi surplusul de ulei. Se pot servi atat calde, cat si reci.

Citește și:

aperitive de paste
Foto: chec de carne, Shutterstock

Chec de carne

Ai nevoie de 500 g carne tocata, 3 catei de usturoi, 1 ou, 3 oua fierte tari, cascaval ras, 2 felii de franzela inmuiata in apa si stoarsa bine, patrunjel, o lingura de unt, o lingura de pesmet, sare, piper. Carnea tocata se pregateste ca pentru chiftele: se amesteca usturoiul tocat, oul, patrunjelul taiat marunt, condimentele si cele doua felii de paine, pana se obtine o compozitie omogena, apoi se imparte in doua parti. Se tapeteaza o tava de chec cu unt si pesmet si se adauga jumatate din cantitatea de carne tocata. Se taie ouale in jumatati si se aseaza in mijlocul checului, apoi se adauga al doilea strat de carne tocata. Se presara cascavalul ras si ierburile deasupra si se da la cuptor aproximativ 45-50 de minute. Inainte de a-l taia se lasa 10 minute sa se raceasca.

aperitive de paste Foto: rulada, Shutterstock

Citește și:

Rulada de cascaval cu somon

Un aperitiv deosebit care se pregateste foarte usor. Ai nevoie de 250 g cascaval afumat, 100 g somon afumat, 150 g crema de branza, 50 g cascaval afumat, 2 linguri marar tocat, sare, piper, seminte de susan. Pentru inceput se pune cascavalul intr-o punga, se leaga strans si se adauga intr-o oala cu apa fierbinte, pentru a se inmuia si a putea fi modelat. In timpul acesta se pregateste crema de branza, care se amesteca impreuna cu cascavalul ras, mararul, sarea si piperul, pana devine o compozitie omogena. Se scoate cascavalul din punga si se aseaza pe un fund, apoi cu ajutorul mainilor se intinde bine. Peste se adauga crema de branza si fileurile de somon afumat, apoi se ruleaza cat mai strans si se trece prin semintele de susan. Se inveleste ruloul in folie alimentara si se introduce la frigider pana la servire.

Foto prima pagina: aperitive, Shutterstock

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
4 Aprilie 2015
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.