Charles Baudelaire, poetul damnat, adoratorul starilor de mizerie si tristete din care a extras seva pentru incredibila sa opera literara vine pe lume la 9 aprilie 1821, ca fruct al iubirii dintre un tata de 61 de ani si o mama de numai 27 de ani.
In aprilie 1842 Baudelaire devine major si intra in posesia mostenirii de la tatal sau. Se stabileste la Paris, unde se izoleaza intr-un apartament si se dedica studiului. Prefera autorii cu care rezoneaza spiritual. Admira geniul lui Byron si in mod deosebit straniul comportament si darul transpunerii in literatura a experientelor lor toxicomane la Thomas Quincey si E. A. Poe.
In 1845 are un acces de melancolie deliranta, idei de inutilitate si prima tentativa de suicid, ajungand chiar sa declare in scrisoarea de "despartire" ca se considera nemuritor. Mai tarziu, in 1848, a participat la revolutie, situandu-se de partea insurgentilor.
Jean–Paul Sartre vorbeste despre tendinta de autopedepsire a poetului : “El este autorul aproape voluntar pana si al sifilisului sau. Cel putin l-a riscat cu buna stiinta in tinerete, caci se marturiseste atras de prostituatele cele mai mizerabile. Murdaria, mizeria fizica, boala, spitalul, iata ce-l seduce, iata ce iubeste in Sarah "ingrozitoarea evreica” , Sarah fiind o alta metresa a poetului.