Solista trupei No Doubt se alatura organizatiei Salvati Copiii in eforturile sale de a sprijini copii din Japonia. Gwen Stefani va strange si alti bani prin intermediul unei licitatii ce va avea loc in Los Angeles, la care se vor vinde editii limitate de tricouri realizate de artista. “Japonia a fost o sursa de inspiratie pentru mine de-a lungul anilor si port un real respect fata de poporul japonez si cultura sa. Dezastrul din Japonia nu poate fi exprimat in cuvinte, iar eu vreau sa fac orice pentru a ajuta. Nu as putea insa sa fac acest lucru fara dragostea si sustinerea fanilor mei”, a declarat vedeta. Gwen a facut o donatie personala in valoare de 1 milion de dolari, dar a si creat un mecanism prin care fanii au posibilitatea sa o ajute in eforturile sale de a strange cat mai multi bani pentru poporul japonez. O licitatie de caritate va fi anuntata saptamana viitoare, iar fanii pot licita pentru a i se alatura artistei la un eveniment de binefacere ce va avea loc in Los Angeles. Tot incepand cu saptamana viitoare, o editie limitata a tricoului Harajuku Lovers creat de Gwen va fi disponibila pe site-ul nodoubt.com, iar castigurile vor fi donate in intregime pentru Japonia.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: