Setari Cookie-uri

Citeste aici povestea emotionanta a mamei care si-a trezit copilul la viata

Citeste aici povestea emotionanta a unei fetite care a scapat miraculos de la moarte.

O fetita a scapat miraculos de moarte, desi doctorii spuneau ca nu mai exista nicio sansa ca ea sa traiasca si se pregateau sa o deconecteze de la aparatele ce o tineau in viata. Mama ei a sarutat-o pentru a-si lua adio de la ea, dar fetita a ramas in viata, informeaza Mediafax.

Jennifer si-a sarutat fetita in varsta de 14 luni la acea vreme, Alice, pentru a-si lua adio de la ea, relateaza dailymail.co.uk.

Fetita suferise de o forma grava de meningita cu o luna in urma, apoi rinichii ii cedasera si se afla in coma, dependenta de dializa si conectata la un ventilator.

Mama ei a rememorat momentul in care a sarutat-o de ramas-bun: "Doream sa-i spun cat de mult am iubit-o, speram ca ma putea auzi si intelege. Vorbeam cu ea ca si cum nimic nu ar fi fost in neregula, dar simteam ca delirez. Totul parea desprins de realitate. Am simtit caldura ei, i-am vazut culoarea din obraji. Ea ma privea ca un copil adormit", a povestit aceasta.

Citește și:

"Trecutul si prezentul s-au contopit in acel moment. I-am spus cat de mandra am fost de ea, ca a luptat atat de mult si ca se putea odihni acum. Si m-am culcat langa ea. Eram zapacita. Mi-au spus ca va muri in acea dimineata, ca vor opri aparatele pentru ca nu va putea niciodata sa respire de una singura. Am incercat sa imi spun ca deja este departe, dar nu am putut sa ma conving. Te agati de speranta pana in ultima clipa", a continuat ea.

Femeia hotarase ca organele fiicei sale sa fie donate pentru a ajuta alte vieti: "Doctorii venisera pentru organe. Deodata, au deconectat toate aparatele si Alice era acolo, zacand pe pat, in lumina aceea difuza. I-au dat morfina si apoi am ramas doar noi, eu, Alice si tatal ei, Phil. Am sarutat-o pe micuta. Era atat de calda incat nu-mi imaginam ca se pregateste sa moara", a mai rememorat ea.

Citește și:

Ceea ce s-a intamplat dupa aceea a fost un miracol. Alice nu a murit. Cand au fost deconectate aparatele, pe 24 noiembrie 2010, fetita a inceput sa respire singura.

Acum, in varsta de 3 ani si jumatate, Alice merge la o scoala speciala, se joaca si de curand a spus "Mama" pentru prima data. Nu poate merge neajutata, dar acest lucru poate fi remediat. Problemele cu rinichii s-au ameliorat, iar Phil si Jennifer o incurajeaza in fiecare zi pentru ca fata sa inregistreze progrese in legatura cu alte probleme cauzate de boala.

Vizionare placuta


Kudika
23 Iulie 2012
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.