Setari Cookie-uri

Afla aici totul despre concertul Lady Gaga

Lady Gaga, cel mai asteptat concert din acest an!

Concertul pe care Lady Gaga il va sustine azi, in Piata Constitutiei din Capitala, se va desfasura pe o scena cu o suprafata de 3.000 de metri patrati si va implica 850 kilowati de lumina si 600 kilowati de sunet, informeaza organizatorii potrivit Mediafax.

Potrivit organizatorilor concertului Lady Gaga la Bucuresti, Emagic, scena amplasata in Piata Constitutiei este cea mai mare folosita vreodata de un artist international intr-un turneu.

Aceasta are o deschidere de 150 de metri si 26 de metri inaltime. Scena a fost adusa in 20 de tiruri si la constructia sa au lucrat 45 de oameni, timp de patru zile, fiind montata cu ajutorul a 10 utilaje: doua macarale de 60 de tone, sapte stivuitoare si un cherrypicker. De asemenea, echipamentul de sunet si lumini a fost transportat in alte 22 de tiruri.

O zi intreaga va dura finalizarea decorurilor concepute sub forma unui castel gotic, cu multe turnuri, incluzand si capcane medievale, precum si montarea ecranelor ce se vor intinde pe o suprafata de sute de metri patrati.

Citește și:

Intregul show implica 850 kilowati de lumina si 600 kilowati de sunet. Efectele speciale pregatite pentru show vor necesita o tona de dioxid de carbon, iar echipa artistei a venit cu propriile generatoare pentru acest eveniment, fiecare avand un megawatt.

Concertul de la Bucuresti este cel de-al doilea pe care Lady Gaga il sustine in Europa in cadrul turneului "The Born This Way Ball". Cantareata americana a mai concertat la Sofia marti seara.

Artista a sosit miercuri dimineata la Bucuresti, insa a stat in jur de patru ore in autocarul cu care a venit din Bulgaria si care a fost parcat in fata hotelului Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei. Ea a fost intampinata de zeci de fani adunati in fata hotelului unde este cazata - Athénée Palace Hilton -, in jurul orei 14.30, cand a coborat din autocar.

Citește și:

Cea care va deschide concertul divei americane este Lady Starlight, care va urca pe scena in jurul orei 18.30, iar The Darkness va concerta o ora mai tarziu.

Lady Gaga isi va incepe show-ul cu putin inainte de lasarea intunericului, promitandu-le fanilor un spectacol cu adevarat grandios.

Pentru accesul in Monster Pit, cei mai infocati fani ai divei sunt asteptati la intrarea dinspre Regina Maria (calea 13 Septembrie), incepand cu ora 20.00. Alegerea norocosilor care o vor vedea pe Lady Gaga din celebrul Monster Pit se va face exclusiv de catre reprezentantii artistei, pentru mai multe detalii privind criteriile de selectie putand fi accesata pagina oficiala a acesteia, www.ladygaga.com.

Vizionare placuta


Kudika
16 August 2012
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.