Setari Cookie-uri

Lady Gaga, revenire spectaculoasa!

Spectacolul care va face istorie!

Cantareata americana Lady Gaga va reveni pe scena, pentru prima data dupa operatia la sold, la gala MTV Video Music Awards 2013, au anuntat, joi, reprezentantii postului MTV, citati de Reuters, informeaza Mediafax.

Artista americana, in varsta de 27 de ani, va interpreta un single extras de pe urmatorul ei album, "ARTPOP", care va fi lansat in luna noiembrie. Noul single va fi lansat pe 19 august, cu doar cateva zile inainte de gala MTV Video Music Awards (VMA), care va avea loc pe 25 august.

Lady Gaga, desemnata in urma cu cateva zile de revista Forbes drept cea mai bogata artista in varsta de pana la 30 de ani, cu venituri de 80 de milioane de dolari obtinute in ultimele 12 luni, a fost nevoita sa isi anuleze o parte a turneului ei mondial, la inceputul anului, din cauza unei operatii la sold.

Lady Gaga, al carei nume real este Stefani Germanotta, este renumita pentru performantele ei televizate, care sunt spectaculoase si adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americana a purtat o rochie croita din bucati de carne cruda, in semn de protest fata de politica "don't-ask-don't-tell" ("nu intreba, nu spune") din armata americana. Aceasta lege, care impunea militarilor sa isi ascunda homosexualitatea, a fost abrogata in 2011.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
26 Iulie 2013
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.