Setari Cookie-uri

Serban Copot: Mondenul de aici este doar o gluma provinciala

Se stiu multe lucruri despre Hiena, solistul formatiei Animal X, se stiu insa mai putine lucruri despre Serban Copot, activistul pentru un mediu mai curat. Numit nu cu mult timp in urma ambasador al Romaniei in campania internationala Play to Stop- Europe for Climate, cantaretul Serban Copot ne-a raspuns la cateva intrebari referitoare la activitatile sale recente dar si la felul in care moda verde isi face simtita prezenta in Romania.

“20/20/20 pana in 2020” detine o pozitie foarte importanta pe agenda politica europeana, aspect incurajat si de apropierea viitorul summit de la Copenhaga (decembrie 2009) axat pe reducerile emisiilor de gaze. In schimb in Romania nu se aud prea multe despre asta. Cum cataloghezi politicile ecologice (sau lipsa lor) de pe scena politica romaneasca? Crezi ca acestea isi vor face loc pe platformele electorale? ( n.r. “20/20/20 pana in 2020” - angajamentul Europei de a reduce cu 20% emisiile de gaze cu efect de sera, de a produce 20% din energie din surse regenerabile si de a mari cu 20% eficienta energetica, totul pana in 2020)

Fondurile europene reprezinta o importanta sursa de venit pentru sectorul politic. Investitiile in infrastructura sunt o prioritate pentru a ne alatura tarilor civilizate dar, din pacate, reprezinta si argumentul unor edili cu viziune limitata. Din aceasta cauza auzim in discursul unor politicieni sintagme precum „autostrazi-zburatoare” prezentate ca solutii salvatoare la traficul infernal din Bucuresti. Hai sa bagam sute de milioane de euro in „marete podete” pe care sa le vedem realizate in 15 ani+, in loc sa facem o infrastructura europeana pentru biciclisti si sa rezolvam o problema care ne afecteaza sanatatea, linistea si siguranta. Problemele cu care se confrunta romanul in aceasta perioada sunt de o gravitate cotidiana imensa si din pacate mesajul ecologist nu patrunde piata media cu un feedback pe masura gustului politicienilor. Asumarea unui astfel de mesaj nu poate fi decat declarativa si pozitionata periferic in topul subiectelor pe care le vinde un politician in campania electorala.

Zi de zi vad pe strazile Bucurestiului o sumedenie de SUV-uri sau alte masini cu consum ridicat de combustibil. Care ar fi mesajul tau pentru proprietarii acestor vehicule?

Rusine! As da o lege care sa interzica reclamele TV in care SUV-urie apar intr-un peisaj urban. Acest lucru incurajeaza si, intr-un fel, argumenteaza prezenta lor in traficul din Bucuresti. Goana pentru afirmarea cu orice pret a dus la dezvoltarea acestui fenomen in care marimea masinii este proportionala cu statutul social cu toate ca unii dintre proprietarii acestor masini abia daca isi pot permite sa achite consumul de combustibil. In Bucuresti exista blocuri comuniste care au parcate in fata scarii masini de peste 150.000 de euro, pline de praf si gainat. Astia suntem.



Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
23 Octombrie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.