Scafandrul si fluturele

Pãstrând structura de bazã a romanului, Harwood a reuºit sã schimbe ritmul poveºtii, pendulând între progres ºi nemiºcare. Kennedy s-a gândit apoi sã îi cearã lui Julian Schnabel sã facã filmul – numai el ar fi putut filma cãlãtoria interioarã a lui Jean-Dominique Bauby. Întâmplarea fãcuse ca ºi Schnabel sã fi descoperit cartea într-o manierã foarte personalã, prin intermediul unui prieten care încetase din viaþã. Schnabel este foarte interesat de tehnica narativã a filmului în afara ecranului – publicul este unicul confident al personajului principal. Dintre celelalte personaje ale filmului, nimeni nu ºtie ce se întâmplã în mintea lui – singurii care ºtiu sunt cititorii romanului sau spectatorii filmului. Iniþial, proiectul a fost abordat de Universal, apoi a ajuns la Pathe, care l-a produs împreunã cu John Kilik, cel care a produs toate filmele lui Julian Schnabel. Schnabel a decis sã filmeze filmul în limba francezã – dupã pãrerea lui, era singurul mod posibil. A ales actori francezi – începând cu Mathieu Amalric, pe care îl remarcase în 1999 la Festivalul de Film de la San Sebastian, în filmul “Fin aout, debout septembre”. Când a lucrat cu el în producþia lui Steven Spielberg, Munich, Kathleen Kennedy s-a gândit imediat cã ar fi bun pentru acest rol. Julian Schnabel îi povestise deja despre el.

ªi restul distribuþiei a fost ales cu mare precizie. Fiecare rol, fãrã excepþie, este interpretat de un actor cunoscut – Emmanuelle Seigner, Marie-Josee Croze, Anne Consigny, Patrick Chesnais, Niels Arestrup, Olatz Lopez Garmendia, Jean-Pierre Cassel, Marina Hands, Emma de Caunes, Isaach de Bankole ºi Max Von Sydow sunt interpreþii principali. Director de imagine este Janusz Kaminski, care a lucrat la multe filme ale lui Steven Spielberg.

Julian Schnabel a decis sã facã acest film nu numai pentru cã subiectul sãu se potriveºte cu restul palmaresului sãu cinematografic, ci ºi pentru cã a rezonat cu el într-un registru personal. El a fost în mod deosebit miºcat de relaþia dintre Jean-Dominique Bauby ºi tatãl sãu, iar scenele dintre aceste douã personaje sunt miºcãtoare. Forma a reprezentat ºi ea o provocare esenþialã pentru acest proiect. Prima jumãtate a filmului este realizatã din punctul de vedere al lui Jean-Dominique Bauby. Imaginea este uneori neclarã, alteori strãlucitoare ºi plinã de culoare, alteori orbitoare ºi descentratã. Julian Schnabel filmeazã aºa cum picteazã, apropiindu-se mult – de piele, ca ºi de filmul în sine. Nota de erotism a unor imagini cu guri, coapse sau gâturi este ca un detaliu dintr-un tablou. Decorurile, stranii ºi luxoase, au un aer magic. Jean-Dominique Bauby a numit “Cinecitta” un anumit loc din spitalul Berk Maritime. Aprecia farmecul poetic, neconvenþional al acelui loc, “geografia imaginarã” a unui studio de film. Adoptând o poziþie clarã, monologul interior al lui Jean-Dominique este reconstituit printr-o naraþiune “exterioarã”, înregistratã pe mãsurã ce se realizau filmãrile. Ca spectatori, trãim experienþa alãturi de el, în acelaºi loc, în acelaºi timp. Muzica urmãreºte firul narativ, pe mãsurã ce urmãrim cum alterneazã momente de rãtãcire ºi de renaºtere. Julian Schnabel considerã cã viaþa lui Jean-Dominique Bauby a început dupã accident, când a devenit conºtient de ceea ce este cu adevãrat. A renãscut în chip de fluture.

---