Mic Tratat Despre Prostia Inteligentei

Placere in care se amesteca acel surplus pe care-l simtim in vals sau in tangou: faptul de a gasi un acord e delicios in sine, la fel cum este intelegerea secreta a corpurilor in dansurile de cuplu. Dar ai dreptate, se intrevede un pericol potential: el ar consta in a privilegia acordul in detrimentul adevarului, a gandi impreuna cu celalalt mai degraba decat a gandi corect, numai de dragul acordului. Sarraute s-a amuzat copios pe chestia asta, in Fructele de aur . Adu-ti aminte cum descrie ea framantarile secrete ale interlocutorilor care comenteaza, cu aprecieri diferite, calitatea unui roman recent, Fructele de aur, si zbuciumul lor tacut cand nu cad de acord.“

Gulliver spune ca uneori i-ar placea sa scrie o carte pe aceasta tema a prostiei inteligente. Si adauga: „Doar pentru a alina suferinta pe care o provoaca in mine: cand intelegi in profunzime un fenomen, te afecteaza mai putin.“ Dar, cum e amabil (de aceea il frecventez) si modest (cu siguranta), prostia oamenilor prosti, ca atare, nu-l intereseaza catusi de putin, declara el, si nu-i trezeste nici o pofta de a scrie. Nimic comparabil cu ranjetul lacom (si-l imagineaza) al lui Flaubert sau al lui Léon Bloy pregatindu-se sa-i rastigneasca pe imbecilii din epoca lor. Lui, o repeta el, i-ar stoarce mai degraba lacrimi (si de furie, un pic, cand interlocutorul e prea infumurat, dar mai ales de suferinta). E de altfel motivul pentru care vede mai multe dificultati in privinta acestei teme: prostia este a priori un subiect antipatic. Sau cel putin, rectifica el, autorii care scriu despre prostie au, in aceasta activitate, ceva antipatic. Cinici, rai, caustici, bucurosi sa deteste. Nu se recunoaste in aceste trasaturi.

„De altfel, nu stiu ce este prostia, dupa cum nici ce-i inteligenta. A doua mare dificultate. Sunt cam prost in materie de prostie. E un cuvant-debara, prin care desemnez comportamente sau vorbe care mi se par nedemne de o inteligenta normala. Dar cum inca si mai putin stiu ce-s inteligenta si normalitatea…“ Idealul, zice el, ar fi sa se scrie o carte in care nici un cititor nu s-ar recunoaste personal, dar in care i-ar regasi pe unii dintre amicii sai.

Editura: Nemira

---