Paradoxul energiei

Nu e loc aici pentru a aprofunda, dar merita sa fie mentionat ca in metafizica lui Aristotel se defineste energia (energheia) ca o actiune (kinesis) prin care se manifesta pe plan material ceva care exista numai pe plan potential (dynamos); in acest sens, fiecare fiinta contine o anumita potentialitate care asteapta sa se exprime (entelecheia), si fiecare fiinta este o combinatie de potentialitate si exprimare, in afara de D-zeu, care este exprimarea totala si energie pura.

Deci, raportat la noi conceptul de energie are mai putina legatura cu definitia stiintifica si mai mult cu cea filozofica.

Ganditi-va de exemplu la energie din punct de vedere fizic: toata lumea stie ce inseamna “sa te simti plin de energie” sau sa fii “complet lipsit de energie”, pe de alta parte, asta are putina legatura cu ceva masurabil: la un moment dat, daca cantarim 150 de kg si stam toata ziua in pat, ar trebui sa fim plini de energie, pe cand de fapt e chiar contrariul.

(apropo de energia fizica personala: nu este asta locul pentru a infrunta problema dar.... e de necrezut cum lumea isi otraveste trupul si mintea cu tot felul de porcarii si apoi se plange ca nivelul energetic e scazut. Astfel daca beti, fumati si mancati aiurea, ma cam indoiesc ca vrajile voastre vor avea vreun efect.... dar mai vorbim despre asta)

Astfel, “energia” este mai mult o senzatie foarte subiectiva despre posibilitatea de a face un anumit lucru si de a obtine un anumit rezultat.

Asta valoreaza si mai mult pe plan psihic: din acest punct de vedere, lucrurile sunt si mai ciudate si paradoxale.
Ganditi-va un moment: cum va simtiti daca cineva va face un compliment? Daca primiti priviri de admiratie? Si daca cineva va critica? Daca va descurajeaza?

---