Trezeste-te femeie!

Trezeste-te femeie!
Kudika
6 Aprilie 2010

As fi vrut sa visez in noapte itinerariul unei femei care s-a nascut pentru a atinge calitatea in orice arie a vietii. Dar n-am facut-o. Nu m-am trezit intr-o dimineata cu o tabla plina de imagini, sunete, cunostinte si mai presus de toate vointa pentru a-mi celebra propria opera de arta feminina.

Articol realizat pentru cititoarele Kudika de Cristina Miculete, trainer dezvoltare personala, copyrighter www.artafeminina.ro, psiholog si NLP Practitioner in formare.

As fi vrut sa visez in noapte itinerariul unei femei care s-a nascut pentru a atinge calitatea in orice arie a vietii. Dar n-am facut-o. Nu m-am trezit intr-o dimineata cu o tabla plina de imagini, sunete, cunostinte si mai presus de toate vointa pentru a-mi celebra propria opera de arta feminina.

Nu cred sa fi existat asemenea miracole ale naturii in trecutul zbuciumat si profund al doamnei.

Uneori ne-am clatinat prin timp, balansand de la o experienta la alta in cautarea visului pierdut, in cautarea intelegerii trairilor care ne invadeaza zi de zi existenta. Si n-au fost putine obstacolele. Asa suntem noi ,ne-am nascut sa creem dar adeseori uitam sa o facem pentru noi mai intai.

Am uitat pana sa mai si visam, sau si daca o facem, avem grija sa stergem cu buretele ravasele de dorinta cu masti si blazari, cu refugiul intr-o mare de superficialitate.

Nu ne-am nascut sa ne complacem in relatii.

Nu ne-am nascut sa fim martire.

Nu ne-am nascut sa ne abandonam in copii, in munca asidua, lumi ireale pline de fantasme ucigatoare si nicidecum sa ne consumam clipele petioase mergand fara sa stim unde, si deschizand usile fiecarei farame de minciuna a societatii, parintilor si mai ales genelor indoctrinate de ancestrii.

Belestemata fie ignoranta, caci nu ii dam voia sa puna stapanire pe noi! Parca am innebunit cu totii, ne place sa gustam aceeasi amaraciune ani la randul si traim intr-o amorteala din care nici macar cele mai mari catastrofe ale lumii nu ne mai salveaza.

Pasivitatea ma omoara, cum poti sa ajungi sa faci din suferinta un obicei, cum poti sa ramai muta si perplexa in fata vietii?

Imi alearga sangele in vine cand ma gandesc la acest pictorial lipsit de orice forma de animatie pe care il vad in jurul nostru.

Cine ti-a spus ca visurile nu devin realitate? Cine a indraznit sa iti inunde mantia sperantei si vointei de face lucruri marete?

Daca te-ai nascut sa ratacesti intr-o lume a nevoilor trupesti si agitatiei execrabile a contextului cultural in care traiesti, esti pierduta. Vrei sa slujesti ca misionara doar in atmosfera apasatoare a dormitorului satul pana la refuz de instinctele animalice si sexualitate? Aceasta scara infima e singurul tau rol si expresie a sufletului? Nu cred ca poti fi atata de goala, seaca, neinsemnata.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri