Astazi sunt hotarata sa demontez orice mit legat de tinuta business care se compune doar din camasi clasice, albe. Astazi sunt decisa sa iti propun cateva variante interesante pentru outfit-ul business. Astazi camasa din denim la birou este vedeta tinutei tale!

Pana si cele mai drastice sau sobre dress-code-uri pot cuprinde camasa de blugi. Si astazi am patru propuneri, unele mai feminine, altele de inspiratie androgine, unele cu tenta retro, altele urbane, young.


Poarta camasa din denim la birou cu o fusta midi

Fusta midi, croita larg, clos sau lalea este varianta ce ma trimite cu gandul la Audrey Hepburn. O Audrey Hepburn la birou. Am ales o combinatie all denim, tot in ton pentru a completa totul cu accesorii spectaculoase.

Tinuta cu blugi din cap pana in picioare este la moda si din toamna. Camasa din denim, fusta midi sunt completate de pantofi cu toc si geanta de mana. Am ales escarpenii rosii, pentru ca ador contrastul dintre indigo-ul blugilor si rosul pur. Iar geanta nude este varianta de echilibru a tinutei.

Modele de camasi din denim


Poti purta camasa de blugi cu fusta-pantaloni

Nu puteam lasa la o parte fusta-pantaloni. Asa ca am cautat o varianta urban, tinereasca de tinuta office. Poti purta camasa din denim la birou si intr-o varianta indrazneata!

Am ales o camasa de blugi prespalati, am ales culottes midi, carora le-am asortat sandale decupate la spate (slingback) si o geanta tip sacosa cat se poate de minimal. Este un mix cat se poate de neutru, insa fiecare piesa vestimentara iese in evidenta: si camasa, si fusta-pantaloni si geanta tote si sandalele nude.

Vezi si alte modele de camasi din denim


Alege pantalonii office pentru o tinuta eleganta

O tinuta cu tenta androgina. O tinuta rafinata. O tinuta office aproape clasica. De ce aproape clasica? Pentru ca m-am jucat cu texturile si tonurile de culoare.

Este o tinuta construita pe doua culori, ambele neutre. Insa atat de puternica! Camasa gri de blugi si pantalonii la dunga, tot gri, insa antracit sunt completate de accesorii maro. Pantofii cu tocul gros in ton cafea cu lapte si geanta de mana maro coniac ajuta griul sa iasa in evidenta.

Alte modele de camasa din denim


Camasa din denim poarte fi purtata cu o fusta conica

Poti purta camasa din denim la birou si intr-un stil feminin. Mai ales daca alegi o camasa de blugi cambrata, cu funda la gat. Desi ai fi zis ca o astfel de camasa are nevoie de completari cuminti, am ales haine si accesorii indraznete.

Am ales o fusta conica cu talia inalta. Ba mai mult, am ales o fusta cu imprimeu cu buline! La care m-am gandit ca merge foarte bine cu camasa bagata in fusta. Si cu stiletto negri, din piele intoarsa si o geanta de mana neagra, clasica.

Alte modele de camasi chic din denim


Sper ca v-am convins sa incercati si altceva la birou. Pana la urma si o camasa din denim poate fi alegerea cea mai inspirata, daca sunteti curajoase si daca alegeti pantofii, geanta si hainele office potrivite.

Sursa foto front page – Rushina Morrison/Unsplash

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: