Sezonul petrecerilor de sfârșit de an este în toi. Vitrinele magazinelor sunt pline cu fel și fel de piese vestimentare strălucitoare și opulente sau din contră, delicate și elegante. Opțiunile sunt multe, însă este foarte important să ne alegem outfit-urile în concordanță cu locul unde petrecerea va avea loc.

Cum sa ai o tinuta vestimentara eclectica fara a fi kitsch

Luminița Staicu, designer Hermosa, îți arată care sunt cele mai potrivite piese vestimentare în funcție de party-ul la care vei merge.

Party la birou

tinuta de party

Pentru party-ul de la birou probabil te gândești să porți ceva care să te reprezinte, în care să te simți bine și totuși care să-ți ofere un farmec aparte. Nu miza pe item-uri prea opulente, ci adoptă un outfit elegant pe care să-l asortezi cu un make-up delicat. O rochie din broderie spartă, neagră, cu talia accentuată reprezintă modelul ideal pentru acest tip de petrecere, ce inspiră o eleganță deosebită care nu va trece neobservată. Dacă ești însă o fire exuberantă și obișnuiești să îți exprimi personalitatea prin vestimentație alege o pereche de pantaloni de ocazie evazați, dintr-o catifea sclipitoare, alături de o bluză deosebită într-o culoare puternică cu mâneci prevăzute cu pliuri. În acest fel vei păstra un look profesional, dar pe care îți vei putea pune amprenta.

Party cu familia

tinuta de party

Chiar dacă party-ul are loc în familie, acest lucru nu înseamnă că trebuie să îți neglijezi outfit-ul. O ținută chic, dar în același timp confortabilă poate fi cea mai inspirată alegere. O pereche de pantaloni catifelați împreună cu o bluză din materiale prețioase vor crea un look stylish, perfect pentru o seară alături de părinți.

Party în club

tinute de revelion

Petrecerile în club sunt foarte ofertante din punct de vedere al outfit-urilor. Însă, diferența dintre o ținută demnă de covorul roșu și una kitschoasă constă în echilibru. Nu exagera cu accesoriile și nu alege piese vestimentare care să dezvăluie prea mult. O rochie argintie cu o croială deosebită parte peste parte îți va accentua linia corpului, transformându-te într-o apariție pe ringul de dans. Dacă ești adepta unui look casual în club, poți opta pentru pantaloni mulați cu aspect de piele și un maieu din satin și dantelă.

Party cu prietenii la munte

tinute de revelion

Dacă alegi să petreci iarna aceasta la munte, poate fi destul de dificil să găsești piesele potrivite. Poți adopta o ținută casual, dar cu accente elegante. Esențial este să te simți bine. Un pulover cu fir metalizat și guler rulat sau o bluza tricotată cu animal print poate fi mixul perfect între confort și stil. Împreună cu o pereche de pantaloni evazați sau mulați compun un look potrivit pentru o petrecere specială!

Fiecare petrecere are farmecul ei, iar cel mai important lucru este să te simți încrezătoare indiferent de hainele pe care le porți.

Hermosa creează şi comercializează de peste 20 ani, produse vestimentare realizate în România. Produsele pot fi găsite în magazinele proprii din Brăila, Focşani, Bacău şi Constantă. Brandul Hermosa are o acoperire naţională fiind prezent în toată ţara prin magazinele partenere. Află magazinele partenere, din oraşul tău, de unde poţi achiziţiona produsele tale preferate, sub marca Hermosa, aici: https://www.hermosa.ro/magazine-partenere. Poţi comanda online de pe www.hermosa.ro cu transport gratuit la peste 99 lei.

De unde poti cumpara tinute cool in intregime ca seturi de haine
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: