Se poartă multe blazere de inspirație bărbătească în acest sezon. În ținute de zi, casual, sport ori business sau office și în ținute de seară, de cocktail, party și de ocazie. Se poartă blazere bărbătești în stil tuxedo, cambrate pe talie, cu guler și rever lucioase, cu nasturii îmbrăcați în material, prețioase și elegante, sofisticate și Posh.

Și se poartă blazere bărbătești la două rânduri de nasturi, amintind de costumele ”power suits” ale anilor 80 și 90! Acestea recreează acum un stil urban modern, șic, sofisticat, eclectic, plin de elemente contrastante dar atât de interesante împreună. Așadar, hai să descoperim împreună ce blazere bărbătești se poartă, așa cum, s-au văzut ele pe catwalk dar și în colecțiile magazinelor online de la noi.

Inspiră-te pentru sacouri bărbătești a la anii 80 de aici

Ce blazere bărbătești se poartă în acest sezon? Mizează pe blazere bărbătești la două rânduri de nasturi!

Dacă te-au captat modelele de blazere bărbătești la două rânduri de nasturi, ce amintesc de moda anilor 80 și 90, cu umerii mari, supradimensionați, ca să nu zic exagerați, cu buzunare cu clapetă la fel de pronunțate, adesea croite oversize, din stofe pline, groase dar fluide, te invit să descoperi fascinația următorilor designeri pentru ele!

Alege blazere bărbătești șic de aici

La Marc Jacobs aceste blazere de inspirație bărbătească au fost asortate cu pantaloni la fel de oversize cu eșarfă drapată la gât, pălărie joben și sandale prețioase, cu catarame mari. La Philosophy găsești iar sacouri androgine, din aceleași stofe, de data aceasta din materiale cadrilate. Aici ele sunt purtate cu pantaloni, bocanci, curea în talie și bluză cu guler și manșete prețioase, feminine, victoriene.

Ce blazere bărbătești se poartă conform trendurilor? Dincolo de blazerele bărbătești la două rânduri de nasturi, sunt la modă și sacourile stil costum de vânătoare (din țesături cu pătrățele, inserții de blană și buzunare mari, din piele, la Loewe), dar și sacourile cu mâneci stil pelerină sau capă (la același Loewe).

Și pentru că despre ce s-ar potrivi la ținutele de zi, mai degrabă, la office ori business, la mixaje casual sau sporty, super-sofisticate, fără doar și poate, să trecem și la ce blazere bărbătești se poartă dacă vrei un vibe mai serios, mai prețios, mai sobru, mai androgin, mai ceremonios! Să vorbim și despre blazere bărbătești stil tuxedo!

Cum asortezi blazere de inspirație bărbătească pentru outfit-uri șic, interesante? Îndrăgostește-te de blazerele bărbătești stil tuxedo!

Aici selecția de blazere de inspirație bărbătească e mai variată. Mai multe case de modă au creat blazere bărbătești stil tuxedo decât au defilat cu cele menționate mai sus. Sigur, și modelele de blazere bărbătești la două rânduri de nasturi sunt în trend, dar, crede-mă cele stil costum masculin de gală sunt absolut WOW!

Ce blazere bărbătești se poartă pentru un look de Red Carpet? Pentru blazere bărbătești tuxedo dar cu mâneci de pelerină, vezi colecția Jacquemus. Dacă vrei să te inspiri de la tuxedo-uri din paiete, din cap până în picioare, ba și cu animal-print pe alocuri, vezi colecțiile Tadashi Shoji sau Tom Ford!

Dacă cauți variante mai prețioase, mai elegante de blazere bărbătești stil tuxedo, te invit să te inspiri de la Carolina Herrera și Alexander McQueen.

Descoperă blazere stil tuxedo aici

Ce blazere bărbătești se poartă la Herrera? Vorbim despre sacouri cambrate, cu guler și rever satinate, lucioase, cu buzunare ascunse, pantaloni pe picior din material mătăsos, fin roșu. Aici blazerele bărbătești stil tuxedo au fost asortate cu cămăși transparente de voal!

Dacă vorbim despre blazerele de inspirație bărbătească, între tuxedo și redingotă, vezi McQueen. Aici aceste sacouri lungi, cambrate cu dublu guler și rever, și cu dublu piept, au fost asortate cu pantaloni la dungă, evazați, bluze cu franjuri lungi și bijuterii prețioase.

După cum vezi, se poartă multe tipuri de sacouri împrumutate din dressingul bărbaților de lângă noi. Ce blazere bărbătești se poartă? Se poartă, deopotrivă, modelele de ceremonie, cât și cele de zi! Și mai ales, se poartă într-un stil feminin, prețios, sofisticat, bogat, nicidecum așa cum te-ai aștepta sau ar fi firesc. Se poartă contrastant!

Sursa foto front page – Unsplash

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: