Setari Cookie-uri

Ce culoare a ramelor să alegi în funcție de culoarea ochilor tăi

Pe lângă alegerea ramelor în funcție de fizionomie, un alt criteriu de selecție pe care îl poți lua în considerare este culoarea ochilor.

Ramele într-o nuanță neutră, precum cele negre sau maro, au un caracter versatil, în timp ce ramele colorate te pot ajuta să-ți exprimi stilul și personalitatea într-o mai mare măsură. Citește acest articol și descoperă ce rame ți se pot potrivi dacă ai ochii albaștri, căprui, negri sau verzi!

Rame potrivite pentru ochii albaștri

Începând cu albastrul strălucitor al oceanului până la nuanțele intense de safir, ochii albaștri reprezintă o trăsătură frapantă. Dacă te încadrezi în această categorie, poți opta pentru ramele de ochelari de vedere argintii, de culoare albastră, gri, sau pentru cei în nuanțe de verde. Pentru un contrast îndrăzneț, poți încerca ramele într-o nuanță caramel, maro sau coral.

Citește și:

În general, poți atrage o atenție sporită asupra ochilor albaștri cu rame în culori contrastante calde. În cazul în care ești în căutarea unui aspect mai discret, poți alege tonuri mai reci, cu diferite aplicații argintii pentru a scoate în evidență albastrul ochilor.

Rame potrivite pentru ochii căprui

Există o mulțime de nuanțe de ochi căprui, fiecare cu trăsăturile și tonurile sale unice. Dacă ai ochii căprui, clasicele rame negre pot reprezenta o opțiune excelentă pentru tine.

În cazul în care ești în căutarea unui look mai îndrăzneț, poți încerca ramele de dimensiuni mai mari, în tonuri calde, inclusiv verde pământiu, maro deschis, auriu sau gri închis. Poți merge chiar mai departe și să-ți scoți ochii în evidență cu rame roșii, mov sau albastre. Culorile contrastante pot adăuga o notă de creativitate și curaj.

Citește și:

Rame potrivite pentru ochii verzi

Ochii verzi par să aibă un aer cald, pământesc. Pentru a complimenta nuanța specifică naturii, poți selecta rame de ochelari de vedere de culoare maro închis, crem sau chiar verde oliv. Portocaliul, nuanța caramel și auriul reprezintă alte culori potrivite ochilor verzi, făcându-i să pară calzi și veseli.

Cealaltă opțiune pe care o ai la dispoziție este să îți pui în evidență culoarea unică a ochilor prin alegerea unor rame roșii, culoarea complementară pentru verde. De altfel, mulți ochii verzi au în componența lor și pigmenți de galben, auriu, albastru sau maro, iar ramele de culoare violet, burgundi sau lavandă îți pot îmbunătăți atât vederea, cât și aspectul, dacă alegi să optezi pentru aceste variante.

Citește și:

Rame potrivite pentru ochii gri

Griul este o nuanță neutră, ceea ce înseamnă că aproape orice culoare puternică poate să-ți complimenteze armonios privirea. Așadar, poți încerca să optezi pentru pasteluri, fie pentru rame argintii, sau chiar gri. Acestea pot să atragă atenția asupra feței tale și să îți transforme înfățișarea într-una hipnotizantă.

O altă idee este să porți rame în nuanțe vibrante precum portocaliu sau galben. În plus, ochelarii supradimensionați și ramele groase pot să atragă și mai mult atenția asupra ochilor tăi fascinanți.

În final, este important să reții că nuanța de ochi a fiecărei persoane este unică și poți proba mai multe rame până o găsești pe cea care ți se potrivește. Vizitează un showroom sau comandă online ramele favorite de ochelari!

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Aprilie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.