Setari Cookie-uri

Zalando și Paco Rabanne lansează o colecție capsulă disponibilă exclusiv pe Zalando

Zalando, una dintre cele mai importante platforme online de fashion și lifestyle din Europa, și casa de modă inovatoare Paco Rabanne lansează o colecție capsulă pentru sezonul Primăvară/Vară 23.

Prin cromatica vibrantă și croielile dinamice, colecția își propune să stimuleze simțurile - văz, atingere și auz. Fiecare piesă a fost gândită și creată pentru a trezi emoții și a intensifica experiența senzorială, invitându-i pe cei care o poartă să-și folosească simțurile și să își descopere latura lor colorată.

Colecția capsulă este compusă din 40 de piese: 20 prêt-à-porter, 17 accessorii și 3 modele de încălțăminte, inspirate de cele mai mari realizări ale Paco Rabanne, și întruchipând designul emblematic al casei de modă. Utilizarea metalului și alegerea unor croieli inovatoare, alături de nuanțele puternice, perfecte pentru vară, sunt elementele reprezentative ale colecției.

Campania asociată colecției realizate de Paco Rabanne pentru Zalando este ilustrată printr-o colaborare cu o nouă generație de artiști; Crystal Murray (cântăreață și compozitoare), Dustin Muchuvitz (DJ și model) și Aj Yel (model). Styling-ul a fost realizat de Glen Mban, ce sărbătorește bucuria de a interpreta moda într-o manieră ludică, reinventând regulile creațiilor de lux și exprimând unicitatea individuală.

Citește și:

Lena-Sophie Röper, Director Designer & Luxury Zalando: „Colecția capsulă Paco Rabanne este un pas important în demersul nostru pentru a deveni o destinație pentru categoria de fashion designer. Cu experiența pe care o deținem în domeniu, oferim clienților noștri inspirație pentru stiluri premium și îi punem în legătură cu brandurile partenere, printr-o experiență unică și personalizată. Colaborarea cu casa de modă Paco Rabanne este un exemplu al acestei direcții, aducând la un loc viziunea creativă a brandului cu experiența noastră diferențiată și inspirațională de achiziții de designer, pentru următoarea generație de clienți de produse de lux”.

Colecția capsulă va fi disponibilă în exclusivitate pe Zalando pe 25 de piețe europene, din 12 aprilie.

Citește și:

Campania integrată a cărei direcții creative este semnată de Flore Bottaro se lansează pe 11 aprilie, și este realizată în colaborare cu Kitten Production Agency.

Vizionare placuta


Kudika
11 Aprilie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.