Setari Cookie-uri

adidas și Prada lansează prima colecție de ghete de fotbal, ce îmbină performanța cu elemente emblematice de design

adidas și Prada dezvăluie colecția adidas Football for Prada, ce îmbină tehnologiile de înaltă performanță proprietare adidas Football cu stilul sofisticat al Prada. Colaborarea reinventează 3 dintre modelele emblematice de ghete de fotbal adidas și anume: Predator Accuracy, Copa Pure și X Crazyfast.

Colaborarea aduce împreună fundamentele ADN-urilor celor două branduri, integrând în ghetele de fotbal în ediție limitată aceeași performanță consacrată adidas și un design reinterpretat, cu materiale de lux, măiestrie meticuloasă și detalii caracteristice pentru Linea Rossa de la Prada.

Fiecare pereche de ghete din colecție are o căptușeală realizată din cea mai fină piele, materialul fiind folosit într-un mod fresh și creativ de adidas în echipamentul de fotbal - iconografia de un roșu îndrăzneț a Linea Rossa fiind combinată cu accente monocrome de negru, alb și argintiu.

Ghetele sunt dezvăluite cu ajutorul fotbaliștilor din cele mai bune echipe din lume - Catarina Macario și Paulo Dybala în Copa Pure, Rafael Leão în X Crazyfast și Pedri în Predator Accuracy, urmând să fie purtate pe teren de numeroși jucători renumiți.

Citește și:

Piesele colecției vor fi prezentate de asemenea și printr-un kit exclusiv în jocul video FIFA 23 Ultimate Team - versiunile animate ale echipamentelor în alb și negru care celebrează colaborarea dintre Prada și adidas ajungând astfel și în mediul online.

ADIDAS FOOTBALL FOR PRADA X CRAZYFAST

X Crazyfast își păstrează silueta originală, ce este realizată din piele premium, cât și structura ușoară și X-ul semi-transparent ce a consacrat acest model de ghete de fotbal. Structura materialului acestui X a fost adaptată pentru a integra triunghiurile identității mărcii Prada. Acest lucru este continuat pe toată silueta, cu logo-ul roșu Linea Rossa care împodobește călcâiul ghetei.

Create la intersecția dintre stil și performanță, ghetele sunt destinate jocului de fotbal la cel mai înalt nivel. Ele dispun de tehnologia inovatoare SPEEDFRAME de la adidas, încorporată în talpa ușoară, special concepută pentru a accelera pe teren.

Citește și:

ADIDAS FOOTBALL FOR PRADA COPA PURE

Copa Pure reprezintă o combinație superbă a codurilor de design regăsite în arhivele ambelor branduri. Partea superioară a ghetei este realizată dintr-o piele argintie strălucitoare, caracteristică pentru Prada, fiind finisată cu dantelă din piele - aducând astfel un omagiu modelelor adidas din trecut, dar și detaliilor rafinate create de Prada. Pielea Fusion Skin facilitează posibilitatea de a controla precis mingea, iar talpa Torsion Frame ajută jucătorii să-și mențină impecabil echilibrul.

ADIDAS FOOTBALL FOR PRADA PREDATOR ACCURACY

Pentru prima dată, Predator Accuracy este reimaginat cu un finisaj din nubuk și învelit în piele Fusion Skin, pentru a asigura un pantof ușor, ideal pentru cei dornici de performanță. Într-o culoare neagră clasică, ghetele au un detaliu distins, printr-o dungă Prada Linea Rossa la nivelul limbii și al călcâiului, ce devine translucidă odată ce ajunge la îmbinarea cu talpa. Un detaliu fin sunt ”țepii” moi de pe părțile mediane și laterale, care oferă un nivel ridicat de control al mingii – aceștia au fost transformați în triunghiuri – simbolul iconic al designului Prada. Talpa FACETFRAME oferă stabilitate și facilitează tranzițiile rapide cât și o tracțiune dinamică în jocul pe teren ferm.

Citește și:
  • Povestea brandului de haine creat de Lionel Messi
  • RETRO IS BACK la DEICHMANN
  • Grupul MODIVO deschide al doilea magazin din București

Colecția adidas Football for Prada este disponibilă în cantități limitate în aplicația adidas (disponibilă doar în anumite țări din Europa), în perioada 22 – 25 mai 2023, și ulterior pe prada.com și în magazinele Prada selectate.

Despre adidas în fotbal

adidas este liderul mondial în fotbal. Este furnizorul oficial al celor mai importante turnee de fotbal din lume, cum ar fi FIFA World Cup, UEFA European Championship și UEFA Champions League. adidas sponsorizează, de asemenea, unele dintre cele mai importante cluburi din lume, inclusiv Real Madrid, Manchester United, Arsenal, FC Bayern Munchen și Juventus. De asemenea, brandul este partener al unora dintre cei mai buni sportivi din industrie, inclusiv Vivianne Miedema, Lindsey Horan, Wendie Renard, Leo Messi, Paul Pogba, Mohamed Salah, Paulo Dybala, Thiago Alcantara, Alessia Russo, Gabriel Jesus, Roberto Firmino, Joao Felix, Serge Gnabry, Jude Bellingham și Karim Benzema.

Citește și:

Despre Prada

Începând cu 1913, Prada este sinonim atunci când vorbim despre un stil impecabil. Codurile brandului depășesc tendințele de actualitate, îmbinând concepte, structuri și imagini unice. Articolele create de Prada depășesc ideea de simple produse, transpunând de fapt un univers ce a devenit reper pentru oamenii care caută să conteste convenționalul. Brandul face parte din Grupul Prada, lider global în industria bunurilor de lux, care deține unele dintre cele mai prestigioase branduri de lux din lume, inclusiv Miu Miu, Church's, Car Shoe, istorica Pasticceria Marchesi și Luna Rossa.


Kudika
24 Mai 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.