Intotdeauna am fost o persoana care planifica tot; imi place sa simt ca eu sunt cea care detine controlul, ca am puterea de a face o schimbare in viata mea. In momentul in care incep un plan ma tin de el pana cand reusesc sa il pun in aplicare. Imi place sa stiu ce se va intampla inainte de a lua o decizie, sa ii fac scenarii in minte, sa imi aleg viitorul, chiar daca stiu ca rolul meu este unul micut in tot universul asta.
Insa, intr-o zi de primavara, in timp ce stateam cu picioarele goale pe nisip si ascultam cum valurile marii se sparg de tarm, am invatat ca nu am nicio putere... si ca este important sa lasi viata sa se intample.
Nu poti controla viata. Nu conteaza cat de mult planifici, cat de organizata esti, cat de mult te pregatesti pentru o decizie pe care vrei sa o iei - intotdeauna vei incheia cu o schimbare, un viraj, un moment neasteptat care te va face sa intelegi ca este in regula sa nu detii controlul. Pentru ca atunci iti gasesti aripirile. Daca esti mereu nehotarata, la limita confortului si vrei sa faci un pas si sa depasesti aceasta limita insa iti este foarte teama, nu vei sti niciodata de ce esti in stare.
Iar eu am aflat ca pot zbura... Dar, de asemenea, am aflat ca vanturile se vor schimba, ca te pot clatina, ca iti vor da putere sau ca iti pot schimba radical planul.
Si nu as fi stiut absolut nimic din toate astea daca nu as fi oferit o sansa vietii mele - sansa de a lasa ca viata sa se intample.
In momentul in care spui "Fie ce-o fi" si lasi ca viata sa isi urmze cursul, iti permiti sa fii tu insati si, in acelasi timp, oferi posibilitatea oamenilor sa te cunoasca. Permiti ca necunoscutul sa se strecoare si sa te faca sa simti ca traiesti. Vezi oportunitati, accepti schimbari, cresti. Incepi sa crezi in lucruri noi, uiti de griji si chiar ajungi sa imbratisezi imperfectiunea, frumusetea de a fi om.
Spune-ti parerea!