Poveste de iubire mai veche decat lumea

Soarele a iubit Luna atat de mult incat a ales sa moara in fiecare noapte ca sa ii permita si ei sa traiasca.

foto interior si prima pagina: Katja Gerasimova Shutterstock

“Spune-mi povestea despre cum Soarele a iubit Luna atat de mult incat a murit in fiecare noapte doar ca sa o lase pe ea sa respire”, i-a spus ea.

Odata, foarte demult, intr-un timp in care pamantul era simplu, Soarele stralucea mai mult decat orice. Oamenii erau fericiti si se bucurau de fiecare data cand vedeau Soarele pe cer. El le aducea bucurie si speranta, el era izvorul caldurii lor.

Insa Soarele era singur.... singur pe cerul infinit. El privea in jos la oamenii care dansau in razele lui si se intreba daca soarta lui este sa duca o viata in care sa fie singur. "Acesta este pretul pe care il platesc pentru ca sunt cel mai stralucitor dintre stele." - isi spunea el.

Si, totusi, pe cer mai era si Luna. Pe masura ce Soarele devenea obosit si incepea sa dispara, ea se ridica pe bolta cereasca, insotita de milioane de stele. Lumina ei era de o frumusete trista, una ce trecea neobservata pentru ca toata lumea se baga la somn. Stelele o priveau cu dorinta, sperand ca intr-o buna zi ele se vor apropia destul de mult de ea incat sa nu se simta atat de singura. Dar nu aveau cum. Luna era de neatins, inconjurandu-se de o patura de intuneric in timpul noptilor reci.

Pana cand intr-o zi, cand Soarele a coborat din ceruri si a reusit sa o zareasca pret de cateva secunde. Ea i-a aruncat o privire, o parte din fiinta ei stralucind. Atunci el a inteles ca si Luna poate straluci si in inima lui a inflorit o raza de speranta.

Si, asa cum stelele rataceau in noapte, Soarele se indragostea de aceasta regina a noptii. Si-ar fi dorit din toata inima sa o vada mai mult decat cateva secunde trecatoare pe care le impartasea cu ea atat in zori, cat si la amurg. Dar Luna era de neatins. Era imposibil sa petreaca mai multe momente impreuna.

"Pleaca!" - ii soptea ea in una din acele nopti cu o voce dulce si plina de tristete precum ultima raza de lumina a diminetii. "Pleaca si lasa-ma sa respir... eu si cu tine avem destinele decise. Tu luminezi ziua, iar eu arunc sclipiri in lumina noptii. Nu vom fi niciodata impreuna, legatura dintre noi ar fi impotriva a ceea ce cred toti oamenii, impotriva a tot ce se cunoaste pe lumea asta."

In timpul verii, el ramanea inca putin pe bolta cereasca sperand ca ea sa se razgandeasca. Insa niciodata nu s-a intamplat asta.

"Sa nu indraznesti sa iti abandonezi binecuvantarea luminii tale pentru intunericul meu." - acestea au fost ultimele cuvinte pe care Luna, cu ultimele puteri, a reusit sa i le spuna Soarelui.

sursa material: Wattpad.com