Există o diferență uriașă între a fi trist și a fi o persoană care suferă de depresie. Depresia este o boală întâlnită tot mai des în ultimul timp. Destul de întâlnită încât să se facă ceva pentru ca oamenii deprimați să nu mai simtă că sunt singuri. Din păcate, ei se simt așa în continuare.
foto interior si prima pagina: lpedan Shutterstock
Potrivit simplecapacity, există câteva metode pentru a recunoaște semnele de depresie ascunse și obscure. Această listă te-ar putea ajuta să îți dai seama care sunt oamenii care suferă de depresie ascunsă astfel încât să poți face ceva pentru a îi ajuta:
1. Ei găsesc căi neașteptate pentru a spune ceea ce simt
Sunt oameni creativi. În ciuda faptului că nu pot vorbi deschis despre sentimentele și tristețea pe care le simt, se asigură că își exprimă emoțiile printr-o formă de artă. S-ar putea să se descurce foarte bine cu cuvintele însă știu cum să ridice totul la nivel de artă.
2. Viața lor este o luptă constantă împotriva gândurilor nedorite
Sunt întotdeauna cu nervii la pământ. Le este foarte dificil să pună capăt gândurilor negative, iar viața lor este o luptă perpetuă încercând să nu mai cedeze acestor emoții.
3. În jurul lor ridică ziduri pentru a se proteja
4. Nu vor cere niciodată ajutor
În sufletul lor există întotdeauna strigăte de ajutor pe care nu reușesc niciodată să le scoată la iveală. Le este teama că nimeni nu va răspunde la cererea lor și că vor suferi și mai mult.
5. Nu cred niciodată când cineva le spune că sunt iubiți
Le este teamă să nu fie părăsiți. Le este teamă să își afișeze sentimentele. Și, cel mai important, nu cred niciodată când cineva le spune că sunt iubiți. Iar acest ultim lucru se întâmplă pentru că oamenii i-au abandonat din nou și din nou de-a lungul timpului.
6. Se protejează intens
După ce au fost abandonați din nou și din nou, este firesc ca o persoană să nu mai caute ajutor în afară și să își protejeze singuri sufletul.
7. Sunt pregătiți pentru ce este mai rău
Sunt întotdeauna cu garda sus pentru că știu că va urma ce este mai rău. Se trezesc în fiecare zi gândindu-se că ceva se va întâmpla.
Spune-ti parerea!