Setari Cookie-uri

Fericirea nu este ceva material

Călătoria spre fericire este una interioară ale cărei meandre se reflectă în exterior. Abia atunci când te cunoști pe tine, îti cunoști esența, menirea și ceea ce îți bucură sufletul... poți face alegeri conștiente în viață care să îți aducă fericirea.

Obții jobul, poșeta, mașina, apartamentul, obiectul (poate fi vorba uneori chiar și de o persoană). Te bucuri o clipă, o oră, o zi, un an. Apoi, entuziasmul dispare și simți că vrei altceva. Mai nou, mai mare, mai bun, mai frumos pentru a fi fericită. Căutarea reîncepe.

De fapt, nu reîncepe ci continuă. Pentru că la nivel subconștient, nu ai încetat niciodată să cauți. Ca o anestezie, obiectul sau statutul social sau persoana au funcționat o vreme. Te-au făcut să crezi că ai ajuns acolo (că tot a fost la modă în vara asta) când, de fapt, lucrurile nu stăteau așa. Știi și tu bine ce se întâmplă atunci când anestezia trece. Redevii conștientă de corpul tău și de senzațiile din acesta. Și, uitre-așa reîncepi din nou goana după fericire.

Citește și:

Să nu mă înțelegi greșit. Cred că fiecare dintre noi merită să trăiască frumos. Să se bucure de o viață îmbelușugată și rafinată. Să trăiască într-o casă frumoasă și să savureze fiecare moment al vieții alături de persoana iubită și de alți oameni dragi. Și tot ce îți mai dorești tu pe lângă. Insă toate acestea sunt un rezultat al fericirii pe care fiecare dintre noi o descoperă în interior. Abia atunci le apreciem la adevărata lor valoare. Abia atunci ne trezim dimineața cum zâmbetul pe buze și ne simțim recunoscătoare pentru cerul albastru și soarele care ne dă căldură în loc să ne plecăm capul în fața telefonului mobil.

Călătoria spre fericire este una interioară ale cărei meandre se reflectă în exterior. Abia atunci când te cunoști pe tine, îti cunoști esența, menirea și ceea ce îți bucură sufletul... poți face alegeri conștiente în viață care să îți aducă fericirea. Pace sufletească, energie, iubire, bucurie,implicarea în acțiuni cu care rezonezi la nivel profund. Doar așa reușești să nu te trădezi și să te minți pe tine însăți și să scapi de senzația de vinovăți care te însoțește zilnic, fără să știi de unde vine.

Citește și:

E nevoie de curaj și persevernță pentru a parcurge drumul către fericire. Insă odată început, oricât de greu poate părea uneori, este imposibil să te mai întorci la ceea ce erai înainte. In tine se trezește ceva care te face să privești lumea cu alți ochi. Ca și cum te-ai fi trezit din somn și vezi, în cele din urmă adevărul. Iar Universul te sprijină în permanență. Tot ceea ce își dorește este ca tu să fii fericită.

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.