Reverie de primăvară cu Nichita Stănescu

Reverie de primăvară cu Nichita Stănescu

Se spune că oamenii obișnuiți îi invidiază pe artiști pentru că aceștia nu fug de emoțiile lor și observă lumea cu ochi de copil, care se bucură. Sub privirea lui Nichita, la capătul peniței sale, existența devine pură poezie. Iată câteva dintre cele mai cunoscute citate ale sale care te vor îndemna la reverie. 

Îndrăgostiţii sunt pietoni ai aerului.

Ah! Am atâta dragoste încât mi-ar trebui un miliard de ani să vă spun o fărâmă din ea.

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.

Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.

Să-ţi trăieşti soarta. Asta este un lucru relativ uşor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!

Întrebarea fundamentală a filosofiei nu este aceea dacă viaţa merită să fie trăită. Filosofia nu este făcută pentru morţi. Ea nu are nici un fel de întrebare fundamentală. Soclul ei este un răcnet de spaimă în faţa morţii.

Câteodată viaţa este surprinzătoare, punându-te la încercare prin propriile tale alegeri.

Ideea de frumos se asociază numai cu Venus din Milo. Ideea de acasă se asociază cu chipul mamei. Ideea de vitalitate, de sănătate, de izbândă a vieţii şi de continuitate a speciei noastre este indisolubil legată de emblema feminităţii.

Poezia nu este o concurenţă şi nici un clasament, ci o revelaţie şi un univers. Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima altora.

În timp de durere, lasă-te singurătăţii. Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.

Gândirea miraculosului Copernic a diferenţiat net adevărul de bunul simţ. A putea să ajungi la ideea că nu soarele răsare şi apune, ci pământul răsare şi apune, înseamnă negarea vederii concrete în numele vederii abstracte, mai apropiată de adevăr. Gândirea abstractă are ca scop aflarea adevărului concret. Bunul simţ se află în contradicţie cu starea cosmică. Bunul simţ nu este interesat de adevăr, ci de aşezarea în adevăr. Adevărul nu are bun simţ. El se are numai pe sine şi este indiferen

foto main: Subbotina Anna, Shutterstock

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri