Fericirea începe atunci când încetezi să o mai aștepți și profiți pe cât de mult poți de momentul în care te afli. Viața ta se întâmplă chiar în acest moment, trăiește-o!

ACUM este timpul să preiei frâiele vieții tale și să trăiești cu adevărat. Pentru a găsi fericirea în ziua de astăzi și a profita pe cât de mult poți de viața ta, trebuie să înțelegi că singurul timp care există și care contează este chiar acum.

Lumea aceasta poate fi un loc înfricoșător. Este ușor să uităm care sunt visurile noastre atunci când fiecare persoană din jur ne spune cum trebuie să ne trăim viața. Însă datoria ta (față de tine însăți și de sufletul tău) este să lupți astfel încât să nu rămâi prinsă în toate aceste zgomote. Nu lăsa pe nimeni să iți dicteze ce să faci. Este viața ta, singura pe care o ai - trăiește-o așa cum iți dorești. Nu mâine, nu săptămână viitoare, nu luna viitoare, nu anul viitor.

Oamenii s-au obișnuit să spună "Voi fi fericită atunci când îmi voi întâlni sufletul pereche" sau "Mă voi simți mai bine când îmi voi schimba jobul" sau "Îmi voi găsi liniștea când voi avea casa mea". Dar ghici ce? Nu ai de unde să știi dacă aceste lucruri se vor întâmpla sau dacă ziua de mâine va exista. Nu știi ce iți aduce viitorul.

Însă știi că ACUM este momentul în care iți poți face sufletul fericit. Ai puterea de a iți schimba viața în bine, astăzi... chiar acum.

Luptă pentru lucrurile mărunte care te fac fericită și care iți pun zâmbetul pe buze. Nu face compromisuri, nu crea singură ziduri în jurul inimii tale. Aceasta este șansa ta - șansa de a trăi cu adevărat. Începe de astăzi, începe chiar din acest moment... pentru că viața ta este ACUM.

foto main: SmokyRoses, Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: