Setari Cookie-uri

Olga Verbițchi lansează Iluzia

Olga Verbițchi lansează „Iluzia”, un single ce marchează încheierea unei etape din viață. Atunci când inevitabil apare, sentimentul de negare iese primul în față și încearcă să te facă să crezi într-o iluzie care te amăgește că totul poate fi ca la început.

comunicat de presa: „«Iluzia» nu este doar un nou single cântat de către mine, ci este povestea care a stat închisă în mine ani la rând așteptând să fie auzită. Este prima oară când am reușit să mă expun și să creez ceva din durerea pe care am simțit-o. Piesa asta care reprezintă și debutul meu în songwriting m-a vindecat și mi-a demonstrat că toate încercările ce mi se dau sunt de fapt pentru a-mi găsi inspirația și a transmite mai departe. Mulțumesc echipei mele, băieților de la studio care mi-au prins vibe-ul și mi-au ascultat povestea, împreună cu ei am reușit să aducem «Iluzia»”, povestește Olga.

Compusă de către artistă alături de Roland Kiss și Vlad Cirsan, piesa este pentru cei care iubesc din toată inima, dar care aleg să creadă în iluzii când magia iubirii dispare. Protagonistă în propria poveste, Olga joacă rolul personajului încătușat în propriile iluzii, iar videoclipul transpune într-un mod simplu dar intens toate trăirile artistei.

Citește și:

În 2016, Olga Verbițchi a participat la X Factor unde a câștigat marele premiu, iar la scurt timp după, a lansat primul single din carieră ,„Prietena ta”, urmat de „Pagini albe” (featuring Kio). La începutul anului 2018, colaborează cu DJ Sava pentru „Coco Bongo” și tot în același an lansează piesa „Portofele”, piesa ce face parte din proiectul Naked Truth, semnat de MCulture by Damian Drăghici. La scurt timp după, câștigă premiul „Vocea Internațională” în cadrul Sanremo Music Awards, iar în 2019 lansează „Oameni” și „De ce mă minți”.

Vizionare placuta


Kudika
16 August 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.